Cererile de finantare a proiectelor pe transporturi pot fi depuse din octombrie

Primele cereri de finantare pentru proiectele incluse in Programul Operational Sectorial pentru Transporturi vor putea fi depuse in luna octombrie, iar cel tarziu pana la sfarsitul lunii septembrie va fi finalizat ghidul solicitantului.

Prin Programul Operational Sectorial pentru Transporturi, Ministerul Transporturilor va beneficia de 23% din totalul fondurilor structurale, beneficiarii urmand sa fie Compania de Autostrazi, CFR S.A., CFR Calatori, administratiile aeroportuare si cele ale porturilor. Astfel,
pentru transporturi se vor aloca aproximativ 5,7 miliarde euro, din care 4,56 miliarde euro bani de la Uniunea Europeana, restul reprezentand contributia Romaniei.

Cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 60%, va fi folosita pentru Axa Prioritara 1 care vizeaza dezvoltarea unui sistem de transport legat de retelele de drumuri si autostrazi ale Uniunii Europene. 34% din fonduri vor fi destinate modernizarii si dezvoltarii infrastructurii nationale, aici fiind incluse si proiectele pentru modernizarea aeroporturilor.

Pentru constructia de autostrazi vor fi alocate, in urmatorii 7 ani, 1,6 miliarde euro, fiind vorba de patru sectoare, respectiv Nadlac-Arad, Orastie-Sibiu, Timisoara-Lugoj si Lugoj-Deva. Pentru reabilitarea coridorului feroviar IV Curtici-Constanta se vor aloca 1,5 miliarde euro. Din fondurile europene se vor finanta lucrarile
pentru 12 centuri ocolitoare, valoarea proiectelor ridicandu-se la 32 milioane euro.

Ministerul Transporturilor va aloca alte 90 milioane euro pentru reabilitarea a 22 de statii de cale ferata. Pentru proiectele care vizeaza dezvoltarea celor 17 aeroporturi se vor cheltui 65 milioane euro. Alte 30 milioane euro se vor cheltui pentru dezvoltarea terminalelor intermodale care vizeaza conexiunea diferitelor mijloace de transport pentru marfa si peste 350 milioane euro pentru sectorul naval.

Printre poriectele navale care vor fi finantate cu fonduri europene se numara implementarea celei de-a doua etape a programului RoRIS, respectiv a sistemului de informare fluviala, si constructia podului rutier al canalului Dunare-Marea Neagra, care va lega nordul si sudul portului, fiind plasat in apropierea centurii orasului Constanta, in legatura cu Autostrada Soarelui.

Sursa: CAmera de Comert si Industrie Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *