Bani europeni pentru ocuparea fortei de munca

Pentru proiecte legate de ocuparea fortei de munca dar si pentru calificarea si recalificarea personalului regiunea de Vest are la dispozitie aproximativ 1 milion de euro.

Pentru ocuparea fortei de munca sunt disponibili 431.000 de mii de euro. Acesti bani vor putea fi accesati de organizatii profesionale, asociatii, agenti de formare profesionala, agenti de plasare a fortei de munca, furnizori de educatie si formare profesionala continua a adultilor, universitati, inclusiv IMM-uri, sindicate si patronate. Proiectele trebuie sa vizeze imbunatatirea serviciilor de plasare si asistenta pentru cautarea unui loc de munca, cresterea nivelului de calificare, sprijinirea persoanelor pentru demararea unei afaceri proprii.

Al doilea tip de program regional se adreseaza personalului operativ propriu din intreprinderile de stat sau private, cat si tuturor nivelurilor manageriale din intreprinderi. Suma totala pe care o au la dispozitie cele patru judete din vestul tarii este de 454.000 de euro.

Programele trebuie sa vizeze elaborarea si implementarea unor programe de formare a personalului pentru utilizarea noilor tehnologii, programe de pregatire profesionala dar si de asistenta si consultanta pentru intreprinderile interesate in a dezvolta politici proprii de resurse umane. Valoarea finantarii pe fiecare proiect se poate situa intre 15.000 si 150.000 de euro, iar termenul-limita de depunere a cererilor este februarie 2008.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *