20 de banci finantatoare s-au inscris in Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri

FNGCIMM_garantare.jpg

FNGCIMM_garantareFondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a demarat procedurile de semnare a conventiilor de garantare cu cei 20 de finantatori inscrisi in Programul de garantare a creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii, urmand ca in cel mai scurt timp, aceste credite sa fie disponibile pentru antreprenori.

Finantatorii cu care vor fi semnate conventii sunt:

  1. Banca Transilvania,
  2. BRD Groupe Societe Generale,
  3. CEC Bank,
  4. ING Bank,
  5. Banca Romaneasca,
  6. Banca Comerciala Carpatica,
  7. Intesa San Paulo Bank,
  8. Alpha Bank,
  9. Banca Comerciala Romana,
  10. Unicredit Tiriac Banc,
  11. Piraeus Bank,
  12. Bancpost,
  13. Leumi Bank,
  14. Ate Bank,
  15. Banca Italo-Romena,
  16. Banca Comerciala Feroviara,
  17. Volksbank,
  18. OTP Bank,
  19. Marfin Bank,
  20. Nexte Bank.

Valoarea plafonului de garantare aprobat este de 2 miliarde lei, bancile solicitand un plafon de garantii ce depaseste suma de 3 miliarde de lei.

Acest program guvernamental ofera intreprinzatorilor posibilitatea de a accesa linii de credit pentru capital de lucru in valoare de maxim 5.000.000 lei/I.M.M., garantate de catre FNGCIMM in procent de maxim 50% din valoarea finantarii, exceptand dobanzile, comisioanele si spezele bancare, pe o perioada de maxim 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu maxim 12 luni.

Garantia se va acorda la cererea bancii, dupa aprobarea liniei de credit, cu o rata a dobanzii ROBOR + maxim 3,5/ an, iar prima de garantare datorata de catre beneficiar este de 1,99%/an din valoarea garantiei aprobate.

Sumele din linia de credit pot fi utilizate numai pentru finantarea capitalului de lucru, neputand fi utilizate pentru refinantarea altor credite in derulare ale beneficiarului.

Sursa: FNGCIMM

Va stimula acest program relansarea creditarii in Romania? Spuneti-va parerea in sectiunea de comentarii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top