In ciuda optimismului afisat (prognozarea unui grad de absorbtie a fondurilor europene de peste 60 de procente in acest an fata de 21 la suta anul trecut), riscurile pierderii de proiecte este inca destul de ridicat.
Acest lucru se datoreaza, in special, campaniei de informare, care nu a reusit sa-si atinga scopul.
In mediul rural, desi beneficiar de importante sume destinate modernizarii satelor si sistemului agricol, fondurile europene sunt percepute ca un drept exclusiv al primariilor si al celor cu relatii.
Conform Barometrului Rural realizat pentru Agentia de Strategii Guvernamentale de catre Totem Communication, doua treimi (69,3%) din cei chestionati, cred ca autoritatile locale si autoritatile judetene si centrale pot accesa fondurile europene.
Peste trei sferturi dintre respondenti (78,1%) nu sunt interesati de accesarea fondurilor europene pentru moment sau in urmatorul an.
Dintre persoanele care se declara neinteresate de accesarea de fonduri europene, 15,2% cred ca nu stiu cum sa le acceseze, 10,9% considera ca nu stiu suficiente lucruri despre acestea, 6,1% nu au incredere ca ar putea obtine o finantare europeana.
Doua treimi dintre respondenti (61,1%) nu cred ca pot accesa fonduri europene. Pe langa informare, birocratia poate conduce la compromiterea proiectelor finantate din fonduri europene.
Spre exemplu, o firma care doreste finantare europeana pentru dezvoltarea activitatii de productie are nevoie de 48 de documente (avize, declaratii, planuri, cereri) pentru a intocmi un dosar de finantare complet.
Reabilitarea unui spital judetean, proiect ce poate fi initiat de catre o autoritate locala, presupune obtinerea a 50 de documente (avize, declaratii, planuri, cereri).
Evaluatorii proiectelor depuse vor penaliza toate greselile, inclusiv cele care aparent sunt minore.
Un proiect de dezvoltare a unei microintreprinderi, intocmit corect, poate fi compromis din cauza unei simple etichete aplicate pe coletul cu documente, eticheta care a fost completata gresit.
O alta confuzie consta in asimilarea dezvoltarii si modernizarii activitatii unei firme cu amenajarea unui spatiu de productie.
Conform surselor oficiale, in acest caz, activitatile eligibile sunt limitate strict la lucrari de constructii care implica obtinerea unei autorizatii.
Totodata, reprezentantii microintreprinderilor trebuie sa faca dovada proprietatii asupra spatiului de productie sau macar sa ateste, cu documente legale, ca sunt chiriasii spatiului.
Contractele de subinchiriere sau cele de comodat nu sunt luate in calcul, deci, implicit, proiectul de finantare este respins.
Conform precizarilor oficiale, potentialii beneficiari de fonduri europene sunt informati ca achizitia mijloacelor de transport nu este eligibila, indiferent de domeniul de activitate in care se doreste investitia.
Pentru delimitarea mai clara a categoriei mijloacelor de transport, este utila folosirea catalogului mijloacelor fixe din HG nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.
Un alt aspect important il reprezinta incadrarea societatii cand exista situatii de parteneriat cu o alta firma pentru a ramane in schema de finantare a microintreprinderilor.
In acest caz, incadrarea in categoria microintreprinderilor se va face abia dupa calcularea numarului mediu de salariati si a cifrei de afaceri/activelor totale nete la care s-au adaugat, proportional, datele firmelor legate/partenere.
O mare atentie trebuie acordata incadrarii cheltuielilor care pot fi finantate cu fonduri europene.
Se pot intalni confuzii privitoare la realizarea studiilor.
Oficialii Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor sustin ca acoperirea cheltuielilor cu elaborarea studiilor de piata se refera doar la elaborarea planului de afaceri.
De mentionat ca cheltuielile cu taxe pentru eliberarea unor documente nu sunt finantate, acestea urmand a fi suportate de solicitantul fondurilor.
Conform declaratiei lui Mugur Isarescu din cadrul seminarului „Drumul banilor europeni, de la idee la succes” (organizat de agentia Mediafax si BNR), absorbtia fondurilor comunitare reprezinta cea mai importanta problema a Romaniei in perioada urmatoare, intrucat aceasta poate asigura convergenta cu economiile vestice intr-un mod echilibrat si poate aduce beneficii si celorlalte sectoare.