Investitie pentru restaurarea Centrului educational si social pastoral Nifon Mitropolitul

phpThumb_generated_thumbnailjpg-8.jpg

Guvernul a adoptat pe 23 noiembrie a.c., o Hotarâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Centrul educational si social pastoral «Nifon Mitropolitul»(Palatul Nifon)”.

Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), prin Compania Nationala de Investitii (CNI) in cadrul „Programului national de constructii de interes public sau social”, Subprogramul „Alte obiective”.

Beneficiarul – Arhiepiscopia Bucurestilor – doreste ca, dupa consolidare, restaurare si refunctionalizarea spatiilor, acest monument istoric, aflat la km 0 al Municipiului Bucuresti, importanta opera a arhitectului Paul Gouttereau, unul din putinele imobile realizate in stil neoclasic, inscris in lista monumentelor istorice, sa devina Centrul Educational si Social Pastoral Nifon Mitropolitul, un obiectiv cu caracter public, educational si social-cultural. Palatul Nifon Mitropolitul este un monument istoric construit in 1895, aflat intr-o stare avansata de degradare si situat pe Calea Victoriei colt cu strada Doamnei.

Proiectul are o durata de realizare de 27 luni si o valoare totala de 56.684 mii lei (inclusiv TVA), din care 56.079 mii lei de la bugetul de stat si 605 mii lei de la Arhiepiscopia Bucurestilor. Scopul acestui centru nu este unul pecuniar, ci o lucrare pastorala, sociala si misionara a Bisericii in folosul societatii românesti actuale.

Dupa restaurare spatiul va fi deschis turistilor, dar va avea si o zona destinata si organizarii de conferinte, colocvii, simpozioane, seminarii, organizarii de activitati culturale pentru promovarea dialogului dintre credinta si cultura, spiritualitate si actiune sociala, teologie si stiinta, arta si educatie etc.

Aceasta investitie vine si in intâmpinarea crearii unei infrastructuri de tineri specializati pe meserii care a disparut in ultima vreme din România, prin organizarea de cursuri, pe diverse specialitati, recunoscute de Ministerul Educatiei Nationale si de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, in directa corelatie cu mediul de afaceri care va reprezenta un partener important al programului.

Sursa: MDRAP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top