Urmatoarea sesiune de proiecte finantate din FEADR incepe pe 19 mai

Miercuri, 30 aprilie 2008, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a avut loc o conferinta de presa la care au participat domnul Dacian Ciolos, ministrul agriculturii, domnul Dan Gherghelas, director general APIA, domnul Teodor Bate, director general adjunct APDRP si domnul Teodor Mihalcea, director general in cadrul MADR. Temele conferintei de presa au fost:

1. bilantul primei sesiuni de depunere a proiectelor in cadrul Programului National pentru Dezvoltare Rurala;

2. situatia platilor pe suprafata aferente anului 2007 si situatia depunerii cererilor pentru plata pe suprafata pentru 2008;

3. modificarea Ordinului pentru aplicarea schemelor de plati directe si plati nationale directe complementare, in sectorul vegetal;

4. modificarea si completarea Ordinului ministrului privind modul de implementare, conditiile specifice si criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plati nationale directe complementare in sectorul zootehnic;

5. infiintarea Oficiului National pentru Produse Traditionale.

Bilantul PNDR:

In primele doua luni de la lansarea PNDR – martie si aprilie – au fost primite proiecte in valoare de peste un miliard de euro cum era de asteptat, cele mai multe proiecte au fost depuse pentru Masura 121 – modernizarea fermelor:

  • 707 proiecte in martie – 151,574 milioane euro;
  • 722 proiecte in aprilie – 141,248 milioane euro.

Total: 1429 proiecte – 292,823 milioane euro.

O alta componenta care a suscitat interesul potentialilor beneficiari a fost cea pentru renovarea satelor (Masura 322), pentru care s-au depus:

  • 194 proiecte in martie – 408,224 milioane euro;
  • 179 proiecte in aprilie – 388,509 milioane euro.

Total: 373 de proiecte – 796,733 milioane de euro.

Pentru Masura 123 – Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si silvice au fost depuse:

  • 16 proiecte in martie – 15,727 milioane euro;
  • 35 proiecte in aprilie – 33,961 milioane euro.

Total: 51 proiecte – 49,689 milioane de euro.

In total au fost primite 1853 proiecte, insumand 1,139 miliarde de euro.
Astfel, alocarile aferente lunilor martie si aprilie, de 388,63 milioane de euro, au fost cu mult depasite de valoarea proiectelor primite in acest interval. Pe 19 mai incepe urmatoarea sesiune de proiecte in luna mai, pe langa cele trei masuri, se vor primi proiectele aferente si pentru cele doua scheme de ajutor de stat care insotesc Masura 123 „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”.

IMM-urile din sectorul panificatie, dulciuri si produse zaharoase, inghetata, preparate alimentare omogenizate si alimente dietetic si din industria biocombustibililor pentru producerea de biodiesel si bioetanol pentru transport vor beneficia de o alocare nerambursabila de 118,13 milioane Euro in anul 2008. De asemenea, vor fi sprijinite unitatile de industrie alimentara pentru producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile.

Cea de a doua schema de ajutor de stat „Stimularea microintreprinderilor din domeniul prelucrarii primare a produselor forestiere lemnoase si nelemnoase” cu o alocare nerambursabila de 110,0 milioane Euro in anul 2008, va asigura sprijin unitatilor de valorificare a produselor forestiere lemnoase (recoltarea, sortarea si transportul arborilor si producerea de cherestea) precum si a unitatilor de valorificare a produselor nelemnoase (colectarea, sortarea, ambalarea si depozitarea temporara, in vederea comercializarii, a ciupercilor de padure, a fructelor de padure si a altor produse naturale provenite din flora spontana forestiera). In aceasta perioada sunt in pregatire inca 6 masuri ce urmeaza a fi lansate in luna iulie:

  • 111 „Formare profesionala, informare si difuzare de cunostinte”;

  • 142 „infiintarea grupurilor de producatori”;
  • 143 „Furnizarea de servicii de consiliere si consultanta pentru agricultori”;
  • 312 „Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi”;
  • 313 „incurajarea activitatilor turistice”;
  • 431-1 „Constructie de parteneriate public-private”.

Pentru 2007, pana in prezent s-au platite efectiv 318.000 fermieri, aproximativ 68 milioane euro
Sunt autorizati pentru plata inca 350.000 de fermieri, care isi vor primi banii in primele zile lucraroare ale lunii mai.

Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top