Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a primit in prima sesiune de depunere a proiectelor pentru Programul National pentru Dezvoltare Rurala 918 proiecte, cu valoarea totala de 728,71 milioane de euro.
Astfel, alocarea aferenta lunii martie, de 194,31 milioane de euro, a fost cu mult depasita de valoarea proiectelor primite in acest interval.
„Bilantul lunii martie este unul pozitiv si foarte incurajator pentru noi. Afluenta aceasta mare de proiecte este dovada ca eforturile Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si ale APDRP de constientizare a oamenilor din mediul rural au fost si sunt eficiente. Exista o mare dorinta de a face performanta in agricultura si in spatiul rural si noi o vom sprijinii in continuare”, a declarat Laszlo-Attila Klarik, Directorul General al APDRP.
Asa cum era de asteptat, pentru modernizarea exploatatiilor agricole (Masura 121) au fost depuse cele mai multe proiecte (708), avand valoarea totala de 291,26 milioane de euro. O alta componenta care a suscitat interesul potentialilor beneficiari a fost cea pentru renovarea satelor (Masura 322), pentru care s-au depus 194 de proiecte, cu valoarea totala de 405,98 milione de euro. De asemenea, au fost depuse 16 proiecte pentru Masura 123 – Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si silvice – valoarea totala a acestora fiind de 31,45 milioane de euro.
„Suntem foarte multumiti de ritmul de depunere al proiectelor, iar angajatii Agentiei sunt pregatiti sa lucreze si sa sprijine eforturile celor care doresc sa acceseze fonduri nerambursabile pentru proiecte in agricultura si spatiul rural.”, a mai tinut sa precizeze Laszlo-Attila Klarik, directorul general al APDRP.
Proiectele depuse in luna martie vor intra in etapa de evaluare, iar beneficiarii vor fi notificati in cel mai scurt timp despre rezultatul acestui proces. Totodata, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit va lansa incepand cu data de 2 aprilie o noua sesiune de depunere a proiectelor pentru Programul National pentru Dezvoltare Rurala.
Proiectele depuse si declarate conforme (etapa de conformitate presupune verificarea cererii de finantare, daca a fost corect completata, daca contine si sunt corecte toate anexele tehnice si administrative in doua exemplare si daca cererea de finantare este prezentata in format electronic si tiparit) vor intra in etapa de evaluare.
Evaluarea, mai exact verificarea eligibilitatii proiectului, presupune verificarea eligibilitatii solicitantului, a criteriilor de eligibilitate si selectie specifice tipului de investitie, a bugetului indicativ al proiectului, a studiului de fezabilitate si a tuturor documentelor anexate. Ulterior acestei etape, proiectele declarate eligibile, vor fi supuse unui sistem de selectie, in baza caruia fiecare proiect este punctat, conform unui set de criterii de selectie prezentat in Ghidul Solicitantului aferent fiecarui tip de investitie in parte.
Beneficiarii vor fi notificati in cel mai scurt timp despre rezultatul acestui proces, indiferent daca proiectul a fost sau nu admis spre finantare prin Fondul European Agricole pentru Dezvoltare Rurala (FEADR).
In data de 20 februarie 2008, Programul National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 a fost aprobat de reprezentantii celor 27 state membre din cadrul Comitetului de Dezvoltare Rurala, structura institutionala a Comisiei Europene cu responsabilitati in acest domeniu. Odata cu aprobarea Programului National de Dezvoltare Rurala, Romania va primi din partea Uniunii Europene un prim avans de 3,5% din valoarea totala alocata de aproximativ 8 miliarde Euro, in vederea inceperii actiunii de finantare.