Când începe, totuși, programul IMM Invest Plus 2022, de 4 miliarde EUR, pentru firmele din România

6-imm-generica1.jpg

Până la urmă antreprenorii IMM vor putea să se înscrie la creditele bancare garantate de stat din programul IMM Invest Plus cel mai probabil de joi, 15 septembrie 2022, prin platforma online dedicată, a dat asigurări, marți, directorul Fondului Național de garantare a Creditelor IMM, Dumitru Nancu.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a aprobat schema de ajutoare de stat IMM Invest Plus cu toate componentele sale, în valoare de 4 miliarde de euro, iar imediat FNGCIMM s-a și grăbit să anunțe, într-un comunicat, că de luni, 12 septembrie 2022, antreprenorii se pot înscrie pe platforma IMM Invest pentru a obține garanții de stat la creditare.

Comunicatul FNGCIMM a mai fost distribuit și de Ministerul Finanțelor și preluat în toată presa, inclusiv pe StartupCafe.ro.

Așa se face că luni, 12 septembrie, antreprenorii au deschis nerăbdători platforma IMM Invest să se înscrie, dar au avut surpriza să vadă că programul nu s-a deschis. Oamenii ne-au semnalat la StartupCafe.ro că i-am anunțat că pot să se înscrie la IMM Invest, dar de fapt au găsit programul tot închis.

Am pus și noi mâna pe telefon și am sunat la Finanțe și la FNGCIMM să vedem ce se întâmplă. Ne-a răspuns directorul general al Fondului Național de Garantare.

Joi,  15 septembrie, de la ora 10.00 noi deschidem programul. Am vrut să dăm drumul de luni, dar am fost atenționați că nu avem fizic decizia Comisiei Europene de aprobare a ajutorului de stat. De joi, cel târziu, se vor putea înscrie IMM-urile pe platformă, după care cererile se transmit în 72 de ore la bănci, sunt aceleași bănci de la IMM Invest și intră în analiza băncii. Săptămâna viitoare terminăm convențiile cu băncile partenere în program. Va fi o convenție aprobată prin ordinul ministrului Finanțelor – a declarat directorul Nancu.

Citește articolul integral aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top