Vamile romanesti functioneaza in regim de avarie, dar acest lucru este pe cale sa se schimbe. Cel putin asa promite Autoritatea Nationala a Vamilor, care vrea sa achizitioneze sisteme de asigurare a securitatii, aparate si echipamente pentru securizarea frontierei externe a UE, conform normelor Schengen, in valoare de peste 48,47 milioane de lei (peste 10 milioane de euro).
Merge si asa!. Acesta a fost principiul dupa care au functionat vamile romanesti din 1989 si pana in prezent, numai ca, mai recent, Uniunea Europeana nu mai accepta perpetuarea modelului. Asa se face ca, mai de voie, mai impinse de la spate, autoritatile au demarat modernizarea punctelor de trecere a frontierei conform normelor Schengen. Dupa ce la inceputul lunii decembrie Autoritatea Nationala a Vamilor a atribuit un contract de 12,2 milioane de lei unei firme care s-a angajat sa furnizeze sisteme de securizare, aceeasi institutie a mai facut public un alt anunt prin care isi exprima intentia de a achizitiona, in cursul anului viitor, sisteme de securizare, aparate si echipamente pentru asigurarea securitatii frontierei externe a UE, in valoare de peste 48,47 milioane de lei.
Componentele operationale ale Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat (SISFS) care trebuie finalizate pana la aderarea la Spatiul Schengen
– Subsistemul de infrastructura: investitii in structura operationala – activitati de construire a infrastructurii de comunicatii.
– Subsistemul de supraveghere a frontierei; asigura supravegherea si actiuni specifice de frontiera prin aplicarea tehnologiei laser, radare sau combinatii intre acestea.
– Subsistemul de control al trecerii frontierei.
– Subsistem IT: va fi disponibil un sistem on-line pentru toate institutiile cu atributii in managementul frontierei de stat, bazat pe standardele unui sistem deschis.
– Subsisteme de comunicatii vocedate: a fost dezvoltata o retea larga, WAN, si o retea locala, LAN, care permit traficul de voce si date intre utlizatorii SISFS.
– Sistem de comunicatii mobile radio.
– Subsistemul fix de comunicatii.
– Sistemul mobil: totalitatea mijloacelor aeriene – navale – terestre care asigura supravegherea si interventia la frontiera de stat.
– Subsistemul integrat de suport logistic: toate activitatile necesare sa sprijine sistemul pe timpul functionarii acestuia.