Banii europeni pentru pescuit

Pescarii romani sunt sfatuiti de autoritati sa apeleze la firme de consultanta pentru a putea obtine banii europeni.

Fondul European de Pescuit va fi accesibil incepand cu luna septembrie 2007, prin intermediul Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura. Agentia asteapta ca organizatiile de pescari sau chiar pescarii sa depuna aceste proiecte.

Pescarii sunt sfatuiti sa isi angajeze firme de consultante care sa le faca proiectele respective. Banii din Fondul European de Pescuit sunt destinati pentru cresterea nivelului de trai si imbunatatirea conditiilor de lucru ale pescarilor. Aceasta ar presupune ca organizatiile de pescari sa faca proiecte ca sa le usureze munca.

Pescarii pot sa-si cumpere barci mai bune, motoare mai bune, plase si echipamente de pescuit legale sau pot cere investitii care sa pastreze identitatea culturala si religioasa a comunitatilor de pescari. Pensiunile, de exemplu, nu pot fi finantate prin Fondul de Pescuit, insa un pescar poate primi bani pentru a-si amenaja o baie, o camera de cazare, daca actioneaza ulterior ca si ghid de pescuit.

Conditia necesara si suficienta pentru Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura este sa se pastreze activitatea traditionala in Delta, adica pescuitul industrial.

Proiectele se depun la oricare din filialele ANPA din tara. Reprezentantii agentiei preiau dosarele, le verifica si le trimit la Bucuresti, unde se decide daca proiectele respective sunt sau nu eligibile. Dupa cateva luni, pescarul sau organizatia de pescari este chemata la Bucuresti, pentru semnarea contractului. Dupa aceea, poate incepe investitia.

Plata se face prin Agentia de Plati a Ministerului Agriculturii. Nu exista o suma-limita pe care organizatiile de pescari sa o ceara. Deltei ii vor fi alocate 84 de milioane de euro, banii urmand a veni „de la Bruxelles”. Asta desi anul trecut vorbea despre 121 de milioane de euro, iar in urma cu doi ani, despre 100 de milioane de euro.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top