Solutii de finantare, produse si servicii pentru IMM-urile din Timisoara

Hotelul Continental din Timisoara a gazduit, in 5 iulie, seminarul „Solutii de finantare, produse si servicii pentru IMM-uri”, eveniment organizat de Templus Advertising in parteneriat cu Oficiul Teritorial Timisoara al Agentiei Nationale pentru intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie.

Seminarul a adus in atentia institutiilor guvernamentale problemele pe care le au intreprinzatorii in accesarea fondurilor de finantare, atat cele de la bugetul de stat, cat si cele europene.
De asemenea, oamenii de afaceri timiseni au aflat informatii utile despre fondurile structurale post aderare si noutati in ceea ce priveste oferta de produse si servicii lansata de institutiile financiar-bancare pentru segmentul IMM.

S-au prezentat criteriile ce trebuie indeplinite de IMM-uri pentru atragerea fondurilor europene si modalitatea prin care acestea s-ar putea implica in proiecte de dezvoltare locala, pentru care exista fonduri speciale.

Evenimentul a reunit institutii bancare, din ce in ce mai interesate de atragerea micilor intreprinzatori drept clienti, dar si companii din domeniul IT&C, ale caror servicii au devenit indispensabile in activitatea curenta a fiecarei firme.

In cadrul seminarului s-a discutat:

– posibilitatea eliberarii certificatelor fiscale in maximum 2-3 zile si nu intr-o saptamana sau mai mult, cum se intampla in trecut. Pentru alte certificate, cum sunt cele necesare firmelor la achizitionarea unui teren sau a unei masini, termenul de eliberare poate fi mai lung;

– linii de credit care pot fi folosite pentru finantarea activitatii interprinderilor. Avantajele unei linii de creditare ar fi flexibilitatea ofertei, fiindca dobanzile se pot negocia, avand posibilitatea de a opta pentru dobanda fixa sau variabila;

– ideea de parteneriat. Prin parteneriate productive fiecare afacere obtine un avantaj pentru a-si mentine pozitia obtinuta pe piata;

– serviciile de Internet Banking;

– oferta de credite pe termen scurt: linii de credit, credit pentru finantarea stocurilor, credite pentru importatori, credite pe documente in curs de incasare, credite pentru export. La creditele pe termen mediu si lung, se crediteaza: echipamente si investitii, activitatea de leasing, achizitionarea de actiuni, scrisori de garantie, avalizari efecte de comert, scrisori de bonitate;

– solutii de preluare a riscurilor;

– produse de cash management;

– scheme de garantare si finantare din alte surse cere reprezinta unul dintre instrumentele care faciliteaza accesul la finantare pentru companii;

– reduce disparitatile intre diferitele regiuni europene.

S-au dezbatut cazuri concrete de probleme care se ivesc atunci cand intreprinzatorii privati solicita finantari sau cand trebuie sa aleaga oferta de produse si servicii care sa raspunda nevoilor pe care le au.

Seminarul de la Timisoara face parte din campania de evenimente B2B numita Activ Investor, initiata de Tempus Advertising Bucuresti in urma cu aproape 3 ani. Campania se adreseaza intreprinzatorilor din toata tara si vine in sprijinul acestora cu informatii utile despre toate genurile de finantari ce le sunt accesibile, despre credite, despre cele mai bune oferte de produse si servicii bancare, IT&C, de asigurari si altele, care ii pot ajuta sa-si dezvolte afacerile.

Scopul acestor manifestari este de a crea cadrul unui dialog constructiv intre oamenii de afaceri si toti factorii implicati in reglementarea si dezvoltarea mediului economic autohton.

Parteneri: BCR, Romtelecom, CEC, Bank Leumi, Generali Asigurari, FNGCIMM, Senior Software, Oriflame, Cramele Recas si Supreme Chocolat.

Parteneri media: Finantare.ro, Ziarul Financiar, Smart Bank, Smart Financial, Bani si Afaceri, Comunicate Media, Romania Libera, Analog TV, Ziua de Vest, Focus Vest, Timpolis, Radio Timisoara.

Persoana de contact:

Valentina Moraru

Director general Templus Advertising

Tel: 0213 / 19 37 66

E-mail: [email protected].

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top