Asociatia Alternativa 2003 realizeaza un proiect pentru persoanele cu dizabilitati

Romania va beneficia, pana in 2013, de fonduri europene in valoare de 4,1 miliarde de euro, in vederea dezvoltarii resurselor umane. Programul face parte din Fondul European Social, care reprezinta continuarea programului PHARE pentru Coeziune Economica si Sociala.

Proiectele vizeaza dezvoltarea capitalului uman, cresterea competitivitatii pe piata muncii, iar sumele pot fi folosite si pentru traininguri necesare in vederea implementarii unui stil de munca bazat pe principiul invatarii pe toata perioada vietii. Aici sunt incluse si proiectele privind integrarea pe piata muncii a populatiei rome, a persoanelor cu dizabilitati si a tinerilor absolventi.

In aceste conditii, Asociatia Alternativa 2003 este in plin proces de realizare a unui proiect privind pregatirea unui numar de 100 de persoane cu handicap in meseria de olarit. Programul se adreseaza tinerilor cu handicap, cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani, toti din Bucuresti. Scopul este acela de a-i initia in meseria de modelator in ceramica, training care la final va fi atestat cu o diploma din partea Agentiei de specialitate. Proiectul se va derula pe o perioada de doi ani, iar suma ce ar urma sa fie finantata de fondurile structurale se ridica la 45.000 de euro. Asociatia spera ca pentru un numar de 10 cursanti sa-si gaseasca un loc de munca.

Intregul program de dezvoltare a resurselor umane este destinat unui numar de 850.000 de angajati din tara noastra, reprezentand 9,3% din totalul angajatilor existenti la nivelul anului 2005.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top