
Arh. Aurelia Junie, directorul Directiei de Dezvoltare a Primariei Municipiului Timisoara, va lua parte la discutiile ce vor viza in regenerarea urbana in spatiul Uniunii Europene, precum si Programele Operationale Regionale nationale si masura in care dezvoltarea urbana este integrata in acestea, probleme legate de guvernare si Fonduri Structurale.
Municipiul Timisoara va fi singurul centru urban din Romania care va fi prezentat ca studiu de caz referitor la buna practica in ceea ce priveste corelarea masurilor de dezvoltare urbana cu tendintele europene. Este vizata colaborarea in proiecte concrete. Vor mai fi prezentari ale ministerelor dezvoltarii si ale unor orase din Cehia, Ungaria, Slovenia, Polonia.
La dezbateri vor participa si reprezentanti de seama ai Comisiei Europene si Parlamentului European. Reuniunea este importanta in contextul in care Planurile Operationale Regionale despre care se discuta sunt cele in baza carora se vor derula proiectele majore care vor fi finantate prin Fondurile Structurale. Organizatorul evenimentului este „Reteaua zonelor europene de regenerare”, din care face parte si municipiul Timisoara.
Reamintim ca Timisoara, care datorita dezvoltarii sale economice dinamice beneficiaza de cei mai putini bani comparativ cu ceilalti poli de crestere, va putea accesa, impreuna cu cele 14 localitati din Zona de influenta, 72 de milioane de euro pe Axa 1-” Sustinerea dezvoltarii durabile a oraselor poli de crestere.
La Praga vor fi prezentate proiectele pregatite de catre Municipiul Timisoara pentru Axa 1: reabilitarea infrastructurii urbane, extinderea retelei de transport public urban in Zona de influenta, imbunatatirea infrastructurii si a managementului de trafic, revitalizarea mostenirii culturale, dezvoltarea facilitatilor de afaceri, imbunatatirea serviciilor sociale ale zonei de influenta.