Idei prea inguste, care nu se concentreaza foarte bine pe cerintele programelor operationale, citirea incompleta a documentatiei necesare si proiectarea unor bugete nerealiste.
Acestea sunt doar cateva dintre greselile pe care IMM-urile din Romania le fac cand vor sa aplice pentru fonduri europene, analizate de specialistii din domeniu.
Potrivit lui Colin McClemens, expert pe fonduri structurale si team leader al unui workshop care doreste sa invete firmele romanesti sa scrie proiecte de finantare, multi aplicanti pornesc de la o idee neclara asupra a proiectului lor si nu analizeaza indeajuns de bine cerintele programului pe care aplica.
McClemens spune ca acestia se concentreaza prea tare pe ideea lor si uita ca vor bani publici si ca proiectul lor trebuie sa dea rezultate clare, care sa corescpunda cu prioritatile programului.
Mihaela Constantinescu, expert in fonduri structurale, spune si ea ca „foarte multi participanti la proiecte au idei foarte bune si considera ca ideile acelea trebuie neaparat finantate”.
Printre greselile pe care aplicantii le fac atunci cand inainteaza proiecte spre finantare se mai numara si faptul ca acestia nu cauta informatiile corecte si ca nu citesc cu atentie documentatia pusa la dispozitie de autoritatile de management.
De asemenea, atunci cand formuleaza justificarea pentru proiect, companiile au tendinta de a copia paragrafe intregi din programele operationale sau din documentele cadru, iar justificarea nu pleaca de la analiza reala a nevoielor acelui proiect, adauga Dan Barna. Consultantul mai spune ca unele proiecte nu primesc finantare din cauza ca proiecteaza bugete nerealiste.
Mai multe detalii: www.newschannel.ro