AM POCA a lansat cererea de proiecte nr. CP 4/2017 „Sprijinirea autoritatilor si institutiilor publice locale, atat din regiunile mai dezvoltate, cat si din regiunile mai putin dezvoltate, sa introduca managementul calitatii in concordanta cu Planul de actiuni pentru implementarea etapizata a managementului calitatii in autoritati si institutii publice 2016-2020” in cadrul POCA 2014-2020.
Cererea de proiecte se regaseste in sistemul informatic MySMIS, astfel:
• Pentru regiunea mai dezvoltata:
Cod apel: POCA/115/2/1/Introducerea de sisteme si standarde comune in administratia publica locala ce optimizeaza procesele orientate catre beneficiari in concordanta cu SCAP;
Titlu: CP4/2017 – Sprijinirea autoritatilor si institutiilor publice locale din regiunea mai dezvoltata sa introduca managementul calitatii in concordanta cu Planul de Actiuni pentru implementarea etapizata a managementului calitatii.
• Pentru regiunile mai putin dezvoltate:
Cod apel: POCA/118/2/1/Introducerea de sisteme si standarde comune in administratia publica locala ce optimizeaza procesele orientate catre beneficiari in concordanta cu SCAP;
Titlu: CP4/2017 – Sprijinirea autoritatilor si institutiilor publice locale din regiunile mai putin dezvoltate sa introduca managementul calitatii in concordanta cu Planul de Actiuni pentru implementarea etapizata a managementului calitatii.
Scopul acestei cereri de proiecte este de a sprijini unitatile administrativ-teritoriale – judete si orase organizate ca municipii – si subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor – sectoarele municipiului Bucuresti, pentru implementarea unitara a managementului calitatii si performantei. Proiectele ce vor fi finantate in cadrul acestei cereri de proiecte trebuie sa fie in concordanta cu masurile stabilite in Planul de actiuni pentru implementarea etapizata a managementului calitatii in autoritati si institutii publice 2016-2020 si sa indeplineasca conditiile stabilite in acest ghid.
Axa prioritara si obiectiv specific POCA
Pentru a putea obtine finantare in cadrul acestei cereri de proiecte, propunerile trebuie sa se incadreze in:
- Axa prioritara 2. Administratie publica si sistem judiciar accesibile si transparente
- Obiectivul specific 2.1. Introducerea de sisteme si standarde comune in administratia publica locala ce optimizeaza procesele orientate catre beneficiari in concordanta cu SCAP .
Rezultatele POCA
Rezultatele asteptate ale POCA sunt urmatoarele:
- R2: Sisteme de management al performantei si calitatii corelate cu Planul de actiune in etape implementat in administratia publica locala;
- R5: Cunostinte si abilitati ale personalului din autoritatile si institutiile publice locale imbunatatite, in vederea sprijinirii masurilor/actiunilor vizate de acest obiectiv specific.
Fiecare propunere de proiect va descrie rezultatele proprii, corespunzatoare obiectivelor propuse. Toate rezultatele la nivel de proiect trebuie sa contribuie la atingerea rezultatelor asteptate ale POCA.
ATENTIE!
Cererea de finantare nu este eligibila in cazul in care isi propune sa contribuie exclusiv la Rezultatul R5.
Tipuri de actiuni POCA
Actiunile prevazute in POCA ce pot fi transpuse in activitati in cadrul proiectelor sunt prezentate mai jos. Aceasta lista este orientativa:
Sprijinirea introducerii de instrumente, procese de management la nivel local :
• introducerea/extinderea utilizarii de instrumente de management al calitatii si performantei in administratia publica locala, in concordanta cu Planul de actiuni pentru implementarea etapizata a managementului calitatii in autoritati si institutii publice 2016-2020 – CAF si/sau ISO 9001, BSC;
• schimburi de experienta/networking-ul cu autoritati, institutii, organisme publice nationale si internationale.
Dezvoltarea abilitatilor :
• Dezvoltarea abilitatilor personalului din autoritatile si institutiile publice locale (inclusiv a factorilor de decizie la nivel politic) pe teme specifice de interes (ex. planificarea strategica; planificare bugetara; control managerial intern; politici publice locale; fundamentare, elaborare, implementare, monitorizare si evaluare a deciziilor la nivelul administratiei publice locale);
ATENTIE!
Cererea de finantare nu este eligibila in cazul in care cuprinde exclusiv actiuni de formare
Solicitantii eligibili sunt:
- unitati administrativ-teritoriale – judete si orase organizate ca municipii;
- subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor – sectoarele municipiului Bucuresti;
- unitati administrativ-teritoriale vizate de Strategia Integrata de Dezvoltare Durabila a Deltei Dunarii (SIDDDD)- judetul Tulcea si municipiul Tulcea.
Parteneri eligibili sunt:
- unitati administrativ-teritoriale – judete si orase organizate ca municipii;
- subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor – sectoarele municipiului Bucuresti;
- unitati administrativ-teritoriale vizate de Strategia Integrata de Dezvoltare Durabila a Deltei Dunarii (SIDDDD);
- ONG-uri;
- parteneri sociali (organizatii sindicale, organizatii patronale, precum si formele de asociere ale acestora cu personalitate juridica);
- institutii de invatamant superior acreditate.
Selectia partenerului este in competenta exclusiva a solicitantului, in calitate de lider al parteneriatului. Selectarea partenerului se va realiza in conformitate cu prevederile legale in vigoare la data selectiei partenerului, precum si cu cerintele prezentului ghid.
Solicitantii si parteneri eligibili sunt doar institutiile/organismele care au competentele/atributiile necesare si dovedite (conform documentelor de constituire/infiintare/organizare si functionare) in domeniul in care se incadreaza obiectivele proiectului propus.
Respectarea prevederilor legale incidente in ceea ce priveste selectia partenerilor, altii decat autoritatile si institutiile publice, de catre solicitantii – institutii publice, va fi analizata de AM in etapa de verificare a conformitatii administrative si a eligibilitatii, iar oportunitatea parteneriatului in etapa de evaluare tehnica si financiara.
ATENTIE!
In cadrul unui proiect implementat in parteneriat, nu se accepta ca mai mult de 50% din rezultatele/activitatile proiectului sa fie efectuate de catre partener/parteneri.
Solicitantii si partenerii acestora nu vor fi considerati eligibili daca se afla in una din situatiile prezentate mai jos, dupa caz, in functie de tipul autoritatilor si institutiilor publice:
• in stare de faliment/insolventa sau fac obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciara, incheierea de concordate, suspendarea activitatii economice sau obiectul unei proceduri in urma acestor situatii sau in situatii similare;
• reprezentatul legal al solicitantului/partenerului a fost condamnat printr-o hotarare cu valoare de res judicata pentru frauda, coruptie, participare la o organizatie criminala sau la orice alte activitati ilegale in detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene;
• in urma altei proceduri de achizitionare sau in urma unei proceduri de alocare a unei subventii finantate de la bugetul comunitar, reprezentatul legal al solicitantului/partenerului a fost gasit vinovat de incalcarea grava a contractului datorita nerespectarii obligatiilor contractuale;
• reprezentantul legal al solicitantului/partenerilor a suferit o condamnare printr-o hotarare cu valoare de res judicata pentru delict legat de conduita profesionala.
ATENTIE!
Solicitantii care renunta la obtinerea finantarii in etapa de contractare, beneficiarii care solicita incetarea contractelor de finantare, in mod nejustificat si din motive imputabile exclusiv acestora si/sau partenerilor, precum si beneficiarii carora le sunt reziliate de catre AM contractele de finantare din motive imputabile exclusiv acestora, nu vor mai fi admisi pentru depunerea de cereri de finantare aferente altor cereri de proiecte, pe o perioada de:
• 1 an pentru solicitantii care renunta la obtinerea finantarii in etapa de contractare;
2 ani pentru beneficiarii care solicita incetarea contractelor de finantare si beneficiarii carora le sunt reziliate contractele de finantare de catre AM.
Durata proiectului
Durata maxima de implementare a proiectului este de 16 de luni, cu posibilitate de prelungire de pana la maxim 6 luni, pe parcursul implementarii, in cazuri temeinic justificate, si din motive care nu sunt imputabile exclusiv beneficiarului/partenerului/partenerilor, cu acordul prealabil al AM POCA.
Eligibilitatea grupului tinta
Grupul tinta eligibil este format din:
• personal din autoritatile si institutiile publice locale (personal de conducere si de executie);
• alesi locali (ex. consilieri locali si consilieri judeteni, primari, viceprimari, primarul general al municipiului Bucuresti, presedinti si vicepresedinti ai consiliilor judetene, astfel cum sunt definiti in actele normative incidente administratiei publice locale);
• reprezentanti ai ONG-urilor si ai partenerilor sociali (organizatii sindicale, organizatii patronale, precum si formele de asociere ale acestora cu personalitate juridica).
Grupul tinta trebuie sa fie relevant pentru atingerea obiectivelor specifice ale proiectului depus. Problemele identificate la nivelul grupului tinta vor fi descrise in sectiunea 12 Justificare a cererii de finantare.
In sectiunea 13 Grup tinta, din cererea de finantare, grupul tinta care beneficiaza direct de activitatile proiectului va fi exprimat numeric defalcat in functie de institutiile/organizatiile din care provin.
Buget
Pentru proiectele ce urmeaza a fi depuse in cadrul acestei cereri de proiecte sunt alocate urmatoarele sume:
• 3.600.000,00 lei pentru regiunea mai dezvoltata (Bucuresti-Ilfov)
• 67.300.000,00 lei pentru regiunile mai putin dezvoltate (Nord Est, Sud Est -mai putin zona vizata de Strategia Integrata de Dezvoltare Durabila a Deltei Dunarii (SIDDDD), care are o alocare distincta-, Sud, Sud Vest, Vest, Nord Vest, Centru).
• 1.050.000,00 lei aferenta zonei vizate de Strategia Integrata de Dezvoltare Durabila a Deltei Dunarii (SIDDDD)
Pentru regiunea mai dezvoltata si pentru regiunile mai putin dezvoltate
Pentru unitati administrativ-teritoriale – orase organizate ca municipii si subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor – sectoarele municipiului Bucuresti:
• valoare minima eligibila aferenta unui proiect: 250.000,00 lei;
• valoare maxima eligibila aferenta unui proiect: 425.000,00 lei;
Pentru unitati administrativ-teritoriale – judete:
• valoare minima eligibila aferenta unui proiect: 250.000,00 lei;
• valoare maxima eligibila aferenta unui proiect: 625.000,00 lei.
Finantare
Valoarea totala a proiectului se compune din:
• valoarea eligibila;
• valoarea neeligibila.
Valoarea eligibila a proiectului se compune din:
• valoarea cheltuielilor eligibile (fara TVA),
• cheltuiala cu taxa pe valoarea adaugata nedeductibila, potrivit legii, si nerecuperabila aferenta acestora. Pentru a fi eligibila, cheltuiala cu taxa pe valoarea adaugata nedeductibila, potrivit legii, si nerecuperabila, trebuie sa fie aferenta unor cheltuieli eligibile efectuate in cadrul operatiunilor. In vederea stabilirii eligibilitatii taxei pe valoarea adaugata nedeductibila, potrivit legii, si nerecuperabila, beneficiarul are obligatia completarii anexei, Declaratie privind eligibilitatea TVA aferente cheltuielilor ce vor fi efectuate in cadrul proiectului propus spre finantare din instrumente structurale.
Valoarea neeligibila a proiectului se compune din:
• valoarea cheltuielilor neeligibile (inclusiv TVA aferenta acestora);
• TVA aferenta cheltuielilor eligibile, pentru toate cazurile in care aceasta este deductibila potrivit legii si recuperabila.
In cadrul acestei cereri de proiecte sunt eligibile proiectele care aduc beneficii in regiunea mai dezvoltata, respectiv regiunea Bucuresti-Ilfov, sau in regiunile mai putin dezvoltate. Prin urmare, finantarea acestora se va face din alocarea programului pentru regiunea mai dezvoltata sau pentru regiunile mai putin dezvoltate, dupa caz.
Valoarea finantarii nerambursabile din partea UE, conform art. 120 din Reg. (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European si al Consiliului, este de maxim 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele aferente regiunii mai dezvoltate si de maxim 85% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele aferente regiunilor mai putin dezvoltate.
De asemenea, solicitantul trebuie sa contribuie la valoarea totala eligibila a proiectului propus cu un anumit procent, ce se constituie in contributia solicitantului. Valoarea contributiei solicitantului si a partenerului, acolo unde este cazul, se stabileste in functie de tipul organizatiei care are calitatea de solicitant.
Pentru a determina, din cheltuielile eligibile, care este asistenta financiara nerambursabila solicitata, precum si contributia solicitantului, se vor utiliza formulele de calcul descrise in tabelele de mai jos, formule ce se regasesc si in sectiunea privind bugetul proiectului din cererea de finantare.
Valoarea asistentei financiare nerambursabile se compune din valoarea finantarii din FSE la care se adauga valoarea finantarii din bugetul national.
Pentru regiunea mai dezvoltata:
• valoarea finantarii din FSE rezulta prin aplicarea formulei de calcul de mai jos:
ATENTIE!
Cheltuielile din bugetul propus trebuie exprimate in lei, cu doua zecimale.
Bugetul proiectului este constituit din urmatoarele elemente:
• Cheltuieli eligibile;
• Cheltuieli neeligibile (altele decat TVA) si TVA aferenta acestora;
• Valoarea TVA neeligibila aferenta cheltuielilor eligibile.TVA deductibila si recuperabila, conform legii este cheltuiala neeligibila din POCA;
• Valoarea totala a proiectului.
Cheltuieli eligibile
Pentru a fi eligibila, o cheltuiala trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii cu caracter general, in conformitate cu prevederile H.G. nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european si Fondul de coeziune 2014 – 2020:
a) sa fie angajata de catre beneficiar si platita de acesta in conditiile legii intre 1 ianuarie 2014 si 31 decembrie 2023, cu respectarea perioadei de implementare stabilita de catre autoritatea de management prin contractul de finantare;
b) sa fie insotita de facturi emise in conformitate cu prevederile legislatiei nationale sau a statului in care acestea au fost emise ori de alte documente contabile pe baza carora se inregistreaza obligatia de plata si de documente justificative privind efectuarea platii si realitatea cheltuielii efectuate, pe baza carora cheltuielile sa poata fi verificate/controlate/auditate, cu respectarea prevederilor art. 131 alin. (2) si (4) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
c) sa fie in conformitate cu prevederile programului;
d) sa fie in conformitate cu contractul/decizia/ordinul de finantare, incheiat intre autoritatea de management sau organismul intermediar si beneficiar, cu respectarea art. 65 alin. (6) si (11), art. 70, art. 71, art. 125 alin. (1) si art. 140 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
e) sa fie rezonabila si necesara realizarii operatiunii;
f) sa respecte prevederile legislatiei Uniunii Europene si nationale aplicabile;
g) sa fie inregistrata in contabilitatea beneficiarului, cu respectarea prevederilor art. 67 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.
Sunt eligibile acele cheltuieli care contribuie la atingerea rezultatelor POCA pentru care a fost depus proiectul, respecta dispozitiile regulamentelor comunitare aplicabile si dispozitiile nationale privind eligibilitatea si care se incadreaza in categoriile/subcategoriile de cheltuieli mentionate in tabelul de mai jos:
Urmatoarele cheltuieli trebuie sa se incadreze in limitele de mai jos, astfel:
- Cheltuielile de tip FEDR nu vor depasi 10 % din valoarea eligibila a proiectului, la momentul contractarii.
Cheltuielile de tip FEDR se compun din urmatoarele categorii/subcategorii de cheltuieli: ”cheltuieli de leasing cu achizitie”, „cheltuieli cu achizitionarea de mijloace de transport”, „cheltuieli cu mijloace fixe pentru echipa de management a proiectului”, precum si „cheltuieli de tip FEDR (mijloace fixe, echipamente de calcul si echipamente periferice de calcul, mobilier, aparatura birotica, necesare pentru implementarea proiectului).
Echipamentele ce urmeaza a fi achizitionate trebuie sa fie justificate din punctul de vedere al caracteristicilor tehnice si al necesitatii acestora in vederea indeplinirii activitatilor.
- Cheltuielile generale de administratie nu vor depasi 7 % din valoarea eligibila a proiectului, la momentul contractarii;
Plafonul maxim de referinta al costurilor salariale cu personalul nu poate depasi 85 de lei/ora (inclusiv taxele si contributiile datorate de catre angajat si angajator, cheltuieli eligibile prin POCA) cu exceptia personalului din autoritatile administratiei publice, din structurile din subordinea autoritatilor administratiei publice si din institutiile publice locale carora li se aplica prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 si care beneficiaza de o majorare de pana la 25 de clase de salarizare suplimentare aplicata la salariul de baza lunar.
Plafonul reprezinta valoarea maxima ce poate fi introdusa de catre solicitanti in bugetul cererii de finantare. La estimarea nivelului de salarizare a membrilor echipei de management se va tine cont exclusiv de specificul activitatilor activitatilor ce urmeaza a fi prestate in cadrul proiectului si nu de experienta profesionala a persoanelor selectate.
- Cheltuielile cu salariile echipei de management nu pot depasi 30% din valoarea eligibila a proiectului la momentul contractarii, in functie de specificul proiectului si de necesitatea justificata.
Plafonul maxim de referinta al costurilor orare cu expertii nationali, proprii sau cooptati pentru derularea activitatilor aferente proiectului (altii decat cei care sunt implicati in activitatea de management de proiect), nu poate depasi 140 lei/ora (inclusiv taxele si contributiile datorate de catre angajat si angajator, cheltuieli eligibile prin POCA).
Plafonul orar maximal prevazut in prezentul ghid reprezinta limita maxima a costurilor orare!
ATENTIE!
Costurile aferente proiectului trebuie sa fie rezonabile, justificate raportat la activitatile proiectului si la complexitatea acestora si sa respecte principiile bunei gestiuni financiare, in special in ceea ce priveste economia si eficienta.
In ceea ce priveste auditul financiar al proiectului, acesta nu reprezinta o cheltuiala obligatorie pentru beneficiarii POCA.
Pentru cazurile in care se doreste, in mod expres, introducerea acestei cheltuieli in bugetul proiectului , cheltuiala va fi bugetata in cadrul activitatii de management de proiect.
Auditarea proiectului si raportul de audit trebuie sa respecte cerintele AM, mentionate in Ghidul Beneficiarului publicat pe site-ul www.poca.ro.
In cadrul proiectului sunt acceptate cel mult doua (2) audituri – un audit intermediar si unul final.
Rezonabilitatea costurilor este analizata in conformitate cu prevederile O.U.G nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sanctionarea neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice nationale aferente acestora, cu modificarile si completarile ulterioare.
Cheltuieli neeligibile
Categoriile de cheltuieli neeligibile sunt urmatoarele:
– taxa pe valoarea adaugata deductibila si recuperabila;
– achizitionarea de infrastructuri, terenuri si bunuri imobiliare nu este, de asemenea, eligibila pentru o contributie din partea FSE, conform prevederilor art. 13 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1304/2013;
– achizitia de echipamente si autovehicule sau mijloace de transport second-hand;
– amenzi, penalitati, cheltuieli de judecata si cheltuieli de arbitraj;
– cheltuielile efectuate peste limitele stabilite in prezentul ghid;
– cheltuielile efectuate in afara Uniunii Europene.
Depunere
Cererile de finantare se depun pana la data de 24 martie 2017, ora 14.00.
Pentru a beneficia de consultanta pentru depunerea proiectelor completati acest formular.
DOCUMENTATIE
Puteti descarca urmatoarele documente utile:
Finantator: FSE
Sursa: AM POCA
[caseta-final-fise]