Dupa ce Nathalie Sarraute proclamase in anii ’50 era suspiciunilor, iar – ceva mai tarziu -, pentru a defini epoca noastra, Marin Preda vorbea in „Cel mai iubit dinre pamanteni” despre „era ticalosilor” (un nume ceva mai brutal pentru ceea ce marxistii numisera pompos „era socialista”), iata ca – odata cu virusul crizei transatlantice – a sosit, in fine, si Anul Insolventei. Cam asa defineste avocatul Vasile DELEANU intr-un interviu publicat deja in decembrie 2008 (a se vedea „Orgoliul managerilor sau debitorilor poate conduce la faliment”, supliment „Insolventa” editat de Finmedia, dec. 2008, pp. 18-20).
Marturisesc si eu am avut anumite reticente sa ma apropiu de acest domeniu considerat fie tabu, fie de-a dreptul hulit, nu in ultimul rand pentru ca in trecut a fost legat de performante prea putin laudabile pentru capacitatea de recuperare a statului roman. Dar, odata cu recesiunea, chiar si cei care strajuiesc registrele comertului de pe intreg cuprinsul patriei ne avertizeaza asupra unei cresteri cu cel putin 30% a numarului de falimente in acest an si vorbesc doar de sectorul IMM, cel care la nivel national ar merita sa ne doara mai tare.
Avand, totusi, fericita ocazie sa ma documentez mai mult – inclusiv colaborand bine de-a lungl anilor cu Uniunea Nationala a Profesiilor Liberale –, am inceput sa inteleg treptat ca rolul acestor practicieni in insolventa nu este nici pe departe acela de simpli ciocli de lux sau de „gropari ai capitalismului”. Mai mult decat atat, am realizat ca organizarea insolventelor la timp si in mod profesionalist reprezinta mai degraba o operatiune de igienizare si profilaxie pentru organismul viu al restului economiei, dar si o sansa de redefinire pentru agentii economici afectati de acest gen de tartru cronic sau chiar de tumora maligna. Evident, in asemenea cazuri, in mod adecvat, tratamentele nu pot veni decat de la caz la caz si presupun delicatete in manevrare, ingeniozitate in alternativa lichidarii, dar si putere de anticipare constructiva a solutiilor de reanimare sau regenerare, aidoma unei excelente cure pe care o firma ar urma-o la Institutul „Ana Aslan”. In mod concret, oricat de dureroasa ar fi abordarea initiala pentru pacientul afectat (care este uneori indirect, chiar contribuabilul roman), practica organizarii unei „ insolvente de succes” – daca mi se permite aceasta licenta poetica – , efectul final pe care il urmareste un veritabil practician este sa realizeze o lichidare a zonei infestate cu costuri colaterale minime si sa dreneze eventuala infectie spre a reda economiei reale tot ceea ce omeneste vorbind se poate valorifica, salva si inrauri consecinte viabile – daca nu direct pentru pacientul in cauza, cel putin pentru contextul care poate prelua imprtante active si duce „faclia” afacerii sau domeniului mai departe.
Astfel, practica insolventei este puternic asociata in ziua de azi avocaturii de afaceri si, de exemplu, dreptului concurentei care s-a dezvoltat spectaculos in Uniunea Europeana in ultimele doua decenii. Cand managementul de adaptare (compliance management, cum este denumit in literatura de specialitate) nu mai da, eventual roade, poate interveni solutia insolventei, solutie ce pare la prima vedere ultima alternativa, dar, in realitate, intruchipeaza sansa unei reorganizari a activitatii pe baze mai solide, mai adecvate la realitatile pietei si mai pilduitoare pentru cei implicati in acel business- in cazul in care stiu sa apeleze la profesionistul potrivit si sa ia din pripa tratamentul optim.
Cum practica acordarii ajutoarelor de stat a devenit mai „toleranta” si mai flexibila in acest an din unghiul urgentelor crizei, deja o parte a consultantilor se deplaseaza cu supersonica viteza catre domeniul insolventei. Din pacate, daca asociatia profesionala de breasla nu va fi suficient de vigilenta si de exigenta in autorizarile pe care le da, riscam sa avem o situatie similara cu aceea din domeniul consultantei sau chiar al notariatelor, unde filtrajul competentei s-a plecat uneori prea mult in favoarea simplelor conexiuni personale/politice sau al unor conjuncturi propice de moment. Altfel spus, intr-un an, cand mai toata lumea va cauta solutii de iesire lina din orbita recesiunii si blocajului financiar, aplicarea unei corectii de catre un veritabil practician in insolventa ar putea fi mana cereasca pentru anumiti oameni de afaceri sau pentru domeniul economic respectiv in sine.
Toate aceste consideratii mi-au venit intrucat am avut ocazia sa iau parte la Timisoara la lansarea sucursalei Banat a Societatii „ROVIGO” din Bucuresti, care, de mai bine de 10 ani, a inregistrat excelente performante in domeniu, iar acum isi propune sa ia parte cat mai activ la procesul de sprijinire a companiilor in nevoie. Asa ca, fie criza cat de rea, cred ca ne putem baza pe un paratrasnet intelept pe care doar niste specialisti cu experienta il pot acorda. Altfel, cine a gresit este, din pacate, bun de plata!
Ne aflam de fapt intr-o ‘era a vidului’ asa cum o vede Gilles Lipovetsky in cartea cu acelasi nume…(http://dochia.bravepages.com/revista_noua/4-5-6-2006/Colocviu-postmodernism.htm)