Apelul pentru dezvoltarea microelectronicii din România, finanțat prin PNRR, a fost lansat!

microelectronica-768x433-1.jpg

Ministerul Economiei a publicat metodologia finală și documentele care trebuie să însoțească aplicațiile potențialilor participanți la Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor IPCEI ME-CT.

Status: Lansat
Buget: 500 de milioane de euro
Depunere: 7 februarie 2022, ora: 10:00.

Obiectiv

Obiectivul acestui apel este de a sprijini dezvoltarea domeniului microelectronicii în România, abordând una dintre provocările existente la nivelul UE și sprijinind tranziția digitală.

Implementarea acestui apel este prevăzut în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 9: Suport pentru Sectorul Privat, Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Investiția 4. Proiecte transfrontaliere și multinaționale – Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare, denumită în continuare IPCEI ME-CT și reprezintă un instrument pentru a facilita participarea RO la un proiect de anvergură ce reunește peste 100 de companii din toată Europa. Totodată, reunește resurse financiare, cunoștințe și expertiză la nivel european, cu implicarea întregului ecosistem (inclusiv start-up-uri, IMM-uri și întreprinderi mari).

Depunere

Termenul limită de transmitere a aplicațiilor este 7 februarie 2022, ora: 10:00. Urmare transmiterii, fiecare solicitare primește un număr unic de înregistrare. Aplicațiile transmise după termenul limită nu sunt eligibile.

Aplicatiile se vor transmite asumate prin semnatură digitală precum și în format editabil, în 2 arhive distincte.

Buget

500 de milioane de euro în total, din fondurile europene alocate României prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Aplicațiile participanților se redactează in limba engleză si se transmit completate integral, în perioada 17 ianuarie – 07 februarie 2022, către Ministerul Economiei, la adresa de e-mail: [email protected].

Întrebări pentru clarificare se vor adresa Direcției Politici Industriale și Competitivitate, până la data de 24 ianuarie 2022, la adresa de mail [email protected]

Atenție:

Decizia de a desemna participantul direct și/sau indirect are caracter provizoriu. Decizia finală se emite potrivit deciziei Comisiei Europene privind IPCEI ME/CT și ulterior prin Hotărâre de Guvern privind participarea României în IPCEI ME/CT precum și alocarea fondurilor rezervate în Planul Național de Redresare și Reziliență, ținând seama de mijloacele financiare disponibile, de obiectivele politicii de ajutor de stat și de reglementările în vigoare aplicabile.

Documente:

METODOLOGIE PRESELECTIE.doc 
Anexa_1_Project_Portfolio_Template.docx 
Anexa_2_Funding_Gap_Template.xlsx 
Anexa_3_PRODCOM_Template.xlsx   
Anexa_4_Project_Fact_Sheet_DIRECT_PARTICIPANT.docx 
Anexa_5_Declarații pe propria răspundere 11.01.2022.docx 
Anexa_6_Declaratie GDPR.docx 
Anexa_7_Project_Fact_Sheet_INDIRECT_PARTICIPANT.docx 
Funding gap guidance – ME IPCEI – September 2021.docx   
GUIDANCE SPILLOVERS 2nd IPCEI ME.pdf 

Sursa: Ministerul Economiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top