Mai multe prevederi vor fi modificate în cadrul legislației achizițiilor publice pentru simplificarea, reducerea termenelor de derulare a procesului de achiziție publică, precum și accelerarea atribuirii contractelor de achiziție publică.
Schimbările vor fi realizate printr-o Ordonanță de Urgență, în prezent aceasta fiind în consultare publică. Modificări pentru Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice A fost propusă modificarea definiției subcontractantului astfel încât să nu mai existe confuzie între aceasta și noțiunea de furnizor. Astfel, un subcontractant sau subantreprenor va însemna „orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie publică şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziție a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziţie publică nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi”.
De asemenea, vor fi modificate prevederile referitoare la situația în care autoritatea/entitatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere competitivă sau procedura de dialog competitiv, urmând să fie inclusă și procedura simplificată pe lângă celelalte proceduri prevăzute deja.
Modificări ce vizează prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și ale Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale Va fi eliminată din sarcina operatorului economic declarat câștigător obligația de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile secundare/punctele de lucru pentru demonstrarea îndeplinirii condiției de excludere referitoare la plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale.
Mai multe detalii aici