Acțiunea 4.1.1-POC, prin care firmele mici și mijlocii din România ar fi urmat să obțină fonduri europene de maximul 1 milion de euro pentru investiții pe proiect, riscă să se anuleze, dacă Comisia Europeană nu va mai prelungi cadrul temporar de ajutoare de stat COVID-19 și dincolo de data de 30 iunie 2022, a spus, miercuri, ministrul demisionar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.
Schema de ajutoare de stat are alocate fonduri UE de 358 milioane de euro, prin Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020.
„Pentru Măsura 4.1.1, termenul de valabilitate al cadrului temporar COVID al Uniunii Euroene este 30 iunie. Recunosc că din acest punct de vedere suntem ușor întârziați, eram întârziați și dacă lansam apelul cum planificaserăm noi inițial, dar aveam să spunem speranțe, cel puțin în orizontul de timp pe care ni-l făcuserăm noi, să lansăm acel apel pe 4.1.1. pe schema de ajutor de stat și pe ghidul pe care îl publicaserăm înainte de această modificare. Acum, după acea discuție despre care vorbeam, ne-am adresat Consiliului Concurenței pentru a modifica schema de ajutor de stat și așteptăm să vedem care este data la care Comisia ne va răspunde. Dacă nu se va modifica și nu se va prelungi cadrul temporar privind ajutoarele de stat, mă tem că avcea Măsură 4.1.1 nu mai poate fi…” – a spus Vîlceanu care și-a anunțat și demisia din funcție, după ce demisionase și din poziția de secretar general al PNL.
El a explicat că, în lipsa unei noi prelungiri a cadrului temporar de ajutoare de stat COVID de la nivelul UE, vor exista două variante: fie guvernanții vor reloca banii urgent către cumpărarea de tablete pentru elevi, fie schema de ajutor de stat se va transforma în schemă de ajutor de minimis, cu granturi de maximum 200.000 de euro fiecare.
Mai multe detalii aici