AFIR: Submăsura 4.1 aferentă investițiilor în exploatațiile agricole se va lansa în 25 octombrie

formularul-087-pentru-aplicarea-regimului-special-de-catre-agricultori-a1446.jpg

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat ieri, 5 octombrie 2021, lansarea, în perioada 25 octombrie 2021 – 25 ianuarie 2022, a primei sesiuni din acest an de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Status: Aprobat
Depunere: 25 ianuarie 2022
Buget: 760.000.000 de euro

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 sunt fermierii definiți în acord cu prevederile R 1305/ 2013, R 1307/ 2013 si PNDR 2014-2020 astfel, beneficiarii fermieri sunt definiți în cadrul PNDR 2014-2020 ca fiind persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale așa cum sunt definite în OUG 44/ 2008,
sau persoane juridice (de drept public sau privat) sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup şi membrii săi îl dețin în temeiul legislației naționale, ale căror exploatații se situează pe teritoriul României şi care desfășoară o activitate agricolă.

Buget

Fondurile disponibile pentru submăsura 4.1 sunt de 760.000.000 de euro, împărțite astfel:

  • 125.000.000 euro pentru P 4.1.1 – Achiziții simple de utilaje agricole și/ sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei – vegetal;
  • 55.000.000 euro pentru P 4.1.2 – Condiționare și procesare în fermă și marketing – modernizare exploatație (vegetal), exceptând legumicultura și cartofii;
  • 55.000.000 euro pentru P 4.1.3 – Condiționare și procesare în fermă și marketing – modernizare exploatație (zootehnic);
  • 75.000.000 euro pentru P 4.1.4 – Tineri fermieri – achiziție utilaje;
  • 240.000.000 euro pentru P 4.1.5 – Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – național;
  • 60.000.000 euro pentru P 4.1.6 – Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – montan;
  • 100.000.000 euro pentru P 4.1.7 – Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare;
  • 50.000.000 euro pentru P 4.1.8 – Condiționare, procesare și marketing – legume, cartofi-modernizare exploatație.

Tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile

În cadrul submăsurii 4.1 sunt sprijinite investiţiile la nivelul întregului teritoriu al României. Un proiect poate cuprinde atât cheltuieli eligibile cât şi cheltuieli neeligibile. Fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate de beneficiarul proiectului. Cheltuielile neeligibile înscrise în proiectul selectat trebuie de asemenea finalizate până la data depunerii ultimei Cereri de plată.

Solicitantul nu va reduce dimensiunea economică a exploatației agricole, prevăzută la depunerea Cererii de finanțare, pe durata de execuție a contractului (definită în Contractul de finanțare) cu mai mult de 15%. Cu toate acestea, dimensiunea economică a exploatației agricole nu va scădea, în nicio situație, sub pragul minim de 8.000 SO stabilit prin condițiile de eligibilitate, iar în cazul tinerilor fermieri care au accesat pachetul 4.1.4 nu va scădea sub pragul minim de 12.000 SO.

Ghidul Solicitantului

Website

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top