Ai nostri tineri la Paris invata …
–sau amar ultimatum contra Neputintei –
Prin bunavointa tanarului si entuziastului amfitrion Dragos PREDA, am avut ocazia sa asist la cea de a II-a gala a Ligii Studentilor Romani din Strainatate care grupeaza deja peste 5000 de persoane afiliate. O veritabila forta, nucleul unui potential viitor partid, avea sa exclame insusi presedintele Senatului, prezent la lucrari.
Toutis, nota dominanta a tuturor interventiilor, inclusiv cea a actualului sef al dipolomatiei de la Bucuresti, s-a mentinut intr-o stranie nota cumva paseista, care invoca din rasputeri, parca dintr-o ultima sfortare, modelul pasoptist pentru a mai incerca sa inspire o reinnodare a firului traditiei si o asanare a vietii sociale si politice a unei tari aflate, conform mai tuturor vorbitorilor, in vadita pierdere de viteza, daca nu in agonie.
Am asistat cam la prea multa retorica, pentru a evita termenul prea malitios de demagogie pentru o miza totusi de o zdrobitoare evidenta: flagranta nevoie a Statului roman, a inca tanarului Stat roman de proprii lui tineri studiosi de succes in toate domeniile. De comun acord, chiar si in randul celor care s-ar numara in mod natural printre „imbogatitii de razboi” ai revolutiei dambovitene, a fost ideea ca – in situatia in care nu intervine o mutatie spectaculoasa de accent, de atitudine, de mentalitate, – in curand vom fi nevoiti sa vorbim despre Romania, cel putin ca societate europeana, la timpul trecut. Asadar, un consens aproape ca exista riscul ca actuala conspiratie a imposturii, nu mai vorbim de incapatanarea sub-mediocritatilor de a rezista si subjuga, sa dizolve si ultima farama de coerenta si plauzibilitate de care mai beneficiaza acest Stat pe care il populam.
Perspectivele au balansat intre cei patru politicieni prezenti (Geoana, Baconschi, Antonescu si Seres), dar toti au fost de acord ca detasamentul tinerilor studiosi in strainatate ar putea reprezenta o forta sau macar un factor de influenta de care ar merita sa tinem cont. Unii i-ar dori probabil tot o masa de manevra electorala, ceea ce nu este exclus sa se intample, dar altii sugereaza ca aceiasi tineri s-ar putea constitui intr-o eventual noua forta politica a schimbarii. Altfel, perpetuarea conceptului de generatie pierduta s-ar putea definitiv si iremediabil incetateni pana la incremenire.
Mi-este foarte greu sa ma incumet la vreun fel de pronosticuri. Nu am avut clara imaginea unui curent destul de coagulat de opinie care sa-mi certifice faptul ca ar exista suficiente motivatii si determinare simbolica pentru ca sa se produca o ruptura fata de vechiul stil de gandire si sa ajungem la o demolare a paravanelor birocratice ale vechii Securitati/vechii ordini, care sa faca loc intr-adevar unui alt tonus, altor idei de competitivitate activa si de solidarizare pe baze ne-mafiotizate.
Din tot ceea ce am vazut , se intrevede, totusi, o sansa si ar fi mare pacat – incepand cu noul si generosul proiect CASAER societatea romaneasca sa nu se bucure de ea, de deschiderea care exista in prezent. Iar de la politicieni ar fi de sperat ca macar sa nu impiedice ipocrit acest vant al schimbarii, permitand o regenerare a stilului si a viziunii asupra administrarii Romaniei, pe baze realmente meritocratice.
