Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum

madr.jpg

MADR a postat în transparență decizională un proiect pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției  de cartof de consum” în anul 2024.

Suma totală alocată este în valoare de 11.483.880 lei reprezentând echivalentul a maximum 2.309.010 euro, iar cuantumul maxim  al  ajutorului de minimis 200  euro/ha se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv și să obțină o producție de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până cel târziu la data de 18 noiembrie inclusiv a anului de cerere.

Beneficiarii pot fi din următoarele categorii: producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli societăţi agricole și producători agricoli persoane juridice.

Cererile de înscriere în program trebuie depuse începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până la cel târziu data de 20 mai a anului de cerere inclusiv.

Valorificarea producției se face până cel târziu la data de 18 noiembrie inclusiv a anului de cerere.

Proiectul poate fi consultat accesând următorul link: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8767-proiect-hotarare-schema-ajutor-de-minimis-program-sustinere-productie-cartof.html

Sursa: madr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top