Ajutor nou de 100 de euro pe vaca de carne și bivolițe

bivol.jpg

Ministerul Agriculturii a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bivolițelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, informeaza agrointel.ro.

Valoarea estimată a schemei de ajutor este de 79.427.740 lei, echivalentul sumei de 16.100.000 euro, iar numărul estimativ al potențialilor beneficiari este de 6.000.

Cuantumul propus pentru ajutorul de stat este de 100 euro/cap bovină carne/bivoliță.

Beneficiari ai schemei pot fi: crescători de animale – persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, precum și societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, care au în posesie permanentă bovine de carne și/sau bivolițe, înscrise în BND, în calitate de proprietar de animale şi/sau proprietar de exploatație.

Mai multe detalii: agrointel.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top