Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) adreseaza un apel public catre Guvernul Romaniei, personal Primului Ministru Domnul Victor Ponta, cu privire la importanta majora a VERIFICARII modului in care institutiile publice pun in aplicare, in urmatoarele 10-15 zile, ale acestui an, masurile corective convenite cu Comisia Europeana, concomitent cu intensificarea negocierilor cu forurile europene pentru deblocarea rambursarilor legitim a fi solicitate de Romania.
AOAR cere prezentarea publica a unui raport privind situatia la zi a negocierilor intre Romania si Comisia Europeana, astfel incat beneficiarii proiectelor afectate de presuspendarea platilor, aplicarea absurda, in mod egal a corectiilor financiare acceptate, sa poata sa-si minimizeze consecintele financiare negative pe care trebuie sa le suporte.
AOAR cere Guvernului sa asigure finantarea interna a celor peste 8.000 proiecte contractate si aflate in derulare, evitand deschiderea de procese contra statului roman de catre companiile, ONG-urile sau persoanele afectate de intarzierea platilor, depasiri ce in unele cazuri depasesc 300 zile, incalcandu-se contractele asumate in numele statului de catre Organismele Intermediare, gestionare a fiecarui program.
AOAR semnaleaza situatia absurda si generatoare de consecinte pe termen lung ce se inregistreaza in administrarea Programului Operational Sectorial de Crestere a Competitivitatii Economice, Axa 3 Intreprinderi Mari. Proiectele depuse pana la 16 august 2011, evaluate pana la 1 februarie 2012 au dus la finantarea initial a doar 36 proiecte, din cele cca 140 proiecte aprobate de evaluatorii independenti. Urmare a solicitarilor constante facute si de AOAR, lista proiectelor posibil a fi finantate a fost extinsa, etapizat pana la 61 proiecte, contractarea acestora nefiind finalizata nici pana la 15 noiembrie 2012, respectiv 9 luni de activitate (inactivitate?!). Situatia este cu atat mai greu de inteles in conditiile in care, urmare a restrictiilor bugetare, Guvernul nu a sprijinit financiar mediul de afaceri.
AOAR atrage atentia asupra consecintelor economice negative, de maxima gravitate, indeosebi in acesta perioada de criza, pe care le inregistreaza companiile mari ce s-au implicat in promovarea de proiecte cu cofinantare europeana, acestea incheiind angajamente bancare complexe pentru asigurarea a cca 50% din valoarea totala a proiectului, a solicitat si platit scrisori de garantie bancara, cu valabilitate limitata in timp, documente solicitate pentru incheierea contractelor. Toate aceste demersuri sunt ignorate de autoritati, intarzierile si lipsa oricaror decizii urmand sa duca la pierderea interesului pentru utilizarea fondurilor europene.
AOAR atrage atentia asupra faptului ca derularea procedurilor de lansare, depunere evaluare si contractare a unor astfel de proiecte pe durate intre 1,5-2 ani pot compromite integral sensul acestui program vital pentru cresterea competitivitatii economice a companiilor romanesti, indeosebi a celor cu capital autohton.
AOAR considera ca activitatea ministerelor, a Autoritatilor de Management este complet lipsita de transparenta, super birocratica fata de beneficiarii de buna credinta si total ineficienta in sprijinirea autentica a procesului de absorbtie a fondurilor nerambursabile alocate Romaniei din Bugetul 2007-2013.
AOAR constata cu regret ca nici crearea Ministerului Afacerilor Europene, alaturi de Curtea de Audit nu au contribuit decat intr-o extrem de mica masura la imbunatatirea absorbtiei fondurilor, activitatea acestor institutii, alaturi de intregul sistem institutional, angajandu-se intr-un concurs pagubitor “cine gaseste mai multe nereguli” (adevarate sau nu), fara a duce o contributie corecta si profesionista la eficientizarea functionarii sistemului aflat la primul exercitiu de acest fel.
AOAR constata ca dupa 6 ani de la demararea executiei bugetare UE 2007-2013, daca din cca 1,9 mld euro rambursati de CE (la 31 august 2012) se scad corectiile financiare ce ”par” a fi acceptate de autoritatile romane de cca 1-1,2 mld euro (bani ce urmeaza a fi returnati din platile efectuate), deducand si cheltuielile de functionare a intregului sistem birocratic de administrare (defectuasa) a sistemului, rezulta ca Romania nu numai ca nu a atras fonduri europene dar a facut cheltuieli superioare veniturilor.
AOAR apreciaza ca atmosfera creata in cadrul mediului de afaceri, va duce la dezinteresul total a companiilor fata de proiectele finantate din fonduri europene ceea ce va genera prejudicii economice majore, ce vor fi resimtite incepand din 2013.
Daca vreti sa participati la dezbateri pe tema fondurilor europene, va asteptam la Conferinta Finantare.ro organizata la Cluj, pe 29 noiembrie 2012.
Sursa: Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania