APIA: Stadiul depunerii Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019

documente12.jpg

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019, un număr de 287.036 cereri, pentru o suprafaţă de 892.916 hectare.

Reamintim că depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019 se va încheia la data de 15 mai 2019, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.

Fermierii sunt rugați să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2019.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Materialele de informare referitoare la Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro, la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare/materiale-de-informare-anul-2019 .

Sursa: APIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top