Arhetipul Apocalipsei

Nu e suficient ca la reuniunea G-20 de la Londra sa se alcatuiasca o lista a paradisurilor fiscale. Ele trebuie pur si simplu desfiintate. Faptul ca nu s-a dorit acest lucru demonstreaza inca o data faptul ca politicienii nu sunt decat niste marionete in mana marilor papusari.

O valoare gresit exploatata este pamantul, adica mama noastra, care ne-a hranit si ne-a sustinut energetic. Ei bine, am adus si pamantul si intreaga natura in criza prin comportamentul nostru economic, intens consumator de resurse si foarte poluant. Am devenit vampirii pamantului. De aici schimbarile accelerate de clima, disparitia speciilor si epuizarea resurselor.

In prezent suntem intr-un proces de trecere de la o forma de constiinta la alta. Mintea moderna s-a prins in capcana unui concept mecanicist despre univers, care e pe cale de a fi schimbat. Am tehnologizat excesiv viata noastra, sporind foarte mult productivitatile, dar si creand pericole distrugatoare. Viteza ametitoare, dezumanizanta, cu care se schimba tehnologiile genereaza mari probleme de adaptare si schimbari profunde la nivelul psihicului uman, dar si noi forme de organizare sociala, cum ar fi reteaua. Aceste tehnologii au un impact foarte serios asupra experientei interioare, a identitatii personale si perceptiei de sine. Omul se izoleaza si se indeparteaza de natura. Or, identitatea este si un construct social, iar aceasta mutatie fenomenologica creeaza probleme.

Mass-media ne inconjoara ca o a doua piele, modificind in permanenta frontierele individuale, retelele de conectivitate si structurile morale. Exista tendinta de a unifica mintile individuale, de unde numeroase amagiri in masa. Asistam la accelerari ale sincronicitatilor, ale intuitiilor si manifestarilor parapsihice si psihofizice. Progresul tehnologic permite imaginatiei sa-si realizeze proiectiile cu mare acuratete si viteza, atragand psihicul si fizicul nostru intr-o relatie din ce in ce mai stransa.

Valul lui Isis, valul dintre materie si constiinta, dintre cer si pamant devine tot mai subtire si permeabil. Potrivit lui Edward Edinger, discipol al lui Jung, in prezent experimentam „arhetipul Apocalipsei”, care este tot o dezvaluire, o revelatie. Cerul si pamantul se intalnesc in noi. Modul nostru de viata de pana acum este distrus, dar se naste unul nou si noi renastem odata cu el. Se produce fuziunea dintre ego si sine, pentru totdeauna. Cum spunea Iisus: „Ceasul se apropie – si el este acum”.

Avem nevoie de o cultura globala, un proiect holistic care sa sustina o dezvoltare durabila. Pentru aceasta este necesara o reinviere a impulsului transcedentalist, care ar putea starni o adevarata revolutie spirituala in societatea noastra. Valorificand potentialul social al Internetului, inca neinteles cum trebuie, am putea beneficia de o infrastructura utila pentru raspandirea acestei noi paradigme, permitand, bunaoara, orchestrarea armonioasa a resurselor si politicilor intr-o vreme de criza. „Orice schimbare este o schimbare de paradigma” (Cesar Aira).

In Marea transformare, Karl Polanyi afirma ca toate problemele s-ar putea rezolva printr-o cantitate nelimitata de bunuri de consum. Nu cred, pentru ca: 1) Oricit de mare, cantitatea produsa este oricum limitata si 2) O repartitie incorecta poate duce la accentuarea discrepantelor dintre superbogati si supersaraci. Aceasta poate duce, la randul ei, la mari conflicte sociale. Cum spunea Nietzsche, „fapta il creeaza pe faptas, aproape ca un gand intarziat”.

De mult ne aflam, de fapt, in plin razboi economic. Iar ravagiile sale nu sunt mai putin teribile decat ale unui razboi propriu-zis. El a fost nascut de lacomia umana, cauza tuturor relelor. E ca si cum un compus chimic s-ar descarca in stomacul tau in clipa in care banii tai se inmultesc, creand dependenta. Aceste tulburari economice, politice, climaterice permit guvernelor, bancilor si marilor corporatii sa profite de socul in care se afla populatia si sa implementeze politici in propriul interes (vezi Naomi Klein, Doctrina socului. Nasterea capitalismului dezastrelor, Ed. Vellant, Bucuresti, 2008).

Pe de alta parte, aceste vremuri dificile genereaza cele mai bune oportunitati pentru cei care inteleg necesitatea unor reforme economice fundamentale. Din pacate, acestia sunt putini. Nu e suficient, de pilda, ca la reuniunea G-20 de la Londra sa se alcatuiasca o lista a paradisurilor fiscale. Ele trebuie pur si simplu desfiintate. Faptul ca nu s-a dorit acest lucru demonstreaza inca o data faptul ca politicienii nu sunt decat niste marionete in mana marilor papusari. Astfel, li se permite in continuare unora ocolirea sistemelor fiscale, in timp ce oamenii obisnuiti sunt impovarati cu taxe si impozite, din care acum se platesc inclusiv hotiile marilor bancheri. Este profund nedrept si profund nedemocratic. „Va vom goli de continut, dupa care va vom umple cu noi insine”, avertiza George Orwell in celebrul sau roman 1984.

Un caz simptomatic este cel al premierului Emil Boc, umplut cu Traian Basescu, care umbla zilnic cu un cutitas cu care tot taie: ici un spor, colo o indemnizatie, sau chiar salarii ale unor intregi categorii profesionale, dupa care revine ca ori nu e legal ce-a facut, ori se mai gandeste. Dupa mai multe aventuri de acest tip, acum a ajuns sa rectifice bugetul dupa o luna de la lansare si sa introduca, printre alte prostii, plata obligatorie a unui impozit pe profit de catre IMM-uri, chiar daca acestora le lipseste materia impozabila, adica profitul.

Asta da viziune de premier! Sa-i spunem „premierul taie tot”. Cica nu se aduna banii la buget. Pai, de unde sa se adune, daca impozitele cresc, veniturile sunt amputate, creditarea e practic blocata, deci nici un stimulent pentru investitii, pentru exporturi si pentru consum. Si atunci de unde baza fiscala? De la Nicu Naii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top