Romania e plina de cultul nepotismului, al favorurilor si al periatului de scame invizibile, toate ridicate in prezent la nivel de arta. Romania e… ei bine… nu e Japonia. Evident. Si atunci, poate un schimb de genul…da-ti-ne desteptii vostri iar noi va dam ce putem… ar fi poate de preferat pentru ambele parti. Ei scapa de munci sub nivelul lor, noi scapam de „muncitori” sub nivelul slujbelor pe care le ocupa.
Legea schimbului echivalent… nu poti castiga daca cineva nu pierde ceva de o importanta egala. Noi pierdem din incapabili si poate ajungem sa apreciem mai mult munca pe care o prestam. Noi pierdem din nepoti, scame invizibile si avantaje pe ochi frumosi. Japonezii… ei castiga oameni care vor fi nevoiti sa aprecieze munca, ei castiga experienta unui schimb cultural de exceptie – pot invata plansul de mila si „hai sa treaca 8 ore sa ma car acasa”.
Nu sunt fatalist. Sau cel putin nu cred ca sunt… dar ma deranjeaza indolenta. E criza… si ridicam mioritic din umeri. E criza… si in loc sa cautam solutii, taiem la sange sa mai ducem speranta de pe o zi pe alta. E criza… de incredere, de actiune, de a face si altceva decat a astepta o schimbare salvatoare venita de la altii. In Romania, e poate criza… de japonezi.
