MADR, prin APIA – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a demarat miercuri, 18 iunie 2025, plata sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024.
Peste 43.500 de fermieri vor primi peste 60 de milioane de euro, fonduri provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Reprezentanții APIA au transmis că aceste fonduri sunt esențiale pentru continuitatea activităților agricole și pentru sprijinirea sectoarelor sensibile, cum ar fi zootehnia și culturile speciale. Fermierii vor începe să primească sumele în conturi începând de joi, 19 iunie, și în zilele următoare.
Sumele acoperă:
- Intervenții de bază
- Sprijin cuplat pentru:
- Culturile speciale – soia, lucernă, leguminoase, orez, sămânță de cartof, sfeclă de zahăr, legume, fructe
- Sectorul zootehnic – vaci de lapte, carne vită, ovine, caprine, bivolițe de lapte și viermi de mătase
Printre cele mai mari alocări:
- Soia – peste 14 milioane euro
- Lucernă – peste 12 milioane euro
- Sfeclă de zahăr – peste 12 milioane euro
- Legume cultivate în câmp, sere și solarii – aproximativ 6,4 milioane euro
- Fructe (prune, mere, cireșe etc.) – peste 2,5 milioane euro
Plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de Comisia Europeană: 4,9753 lei/euro.
Sursa: MADR