Guvernul a aprobat în ședința de vineri ordonanța de urgență prin care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) cooptează ca parteneri băncile de pe piața din România și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI București, în derularea proiectelor IMM prin Programul Operațional Competitivitate și PNRR.
Potrivit MIPE, scopul implicării instituțiilor financiar-bancare în procesul de implementare a operațiunilor finanțate din fonduri europene îl constituie „creșterea eficienței și rapidității absorbției fondurilor europene prin utilizarea unor resurse specializate în domeniul financiar, cu expertiză pentru categoriile de beneficiari avuți în vedere”.
Băncile vor completa astfel „resursele tehnice și de personal ale structurilor de specialitate implicate din cadrul MIPE.
rdonanța de urgență adoptată vizează proiectele finanțate prin Axa Prioritară IV – „Investiții în activități productive” din Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020 (acțiunile 4.1.1 și 4.1.1 bis) și proiectele finanțate prin Măsura 1. Schemă de minimis și schemă de ajutor de stat în contextul digitalizării IMM-urilor, Investiția I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat Componenta C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Planul Național de Redresare și Reziliență (C9.I3.M1).
Sursa: startupcafe.ro