Antreprenorii din 6 județe, afectate de închiderea industriilor poluante, vor beneficia de granturi IMM, inclusiv de tip startup, prin 2 apeluri de proiecte care urmează să lanseze în perioada aprilie-iunie 2023, prin Programul Tranziție Justă (2021-2027) finanțat din fonduri europene și de la bugetul de stat, a informat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Astfel, sunt prevăzute investiții pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, a microîntreprinderilor, sprijin pentru întreprinderile de tip spin-off și spin-out și a startup-urilor, sprijin pentru infrastructura de afaceri.
Prin acest program, MIPE crede că vor fi deschise 2.585 de firme noi, iar în total vor fi sprijinite 5.845 întreprinderi în cele 6 județe. De asemenea, 11.257 locuri de muncă ar urma să fie create în IMM-uri.
Programul Tranziție Justă beneficiază de un buget total de 2,53 miliarde de euro.
Sursa: startupcafe.ro