Brand fara tara (The Land of No Choice)

Asta e logica: castigurile se centralizeaza, iar pierderile se socializeaza, se periferizeaza. Nemaiavand economie, suntem dominati, suntem la discretia marelui capital si a institutiilor internationale care il slujesc.

„Economia Romaniei” este o suntagma improprie, pentru bunul motiv ca asa ceva nu mai exista, cu exceptia unor petice de pamant pe care niste post-tarani practica un fel de agricultura de subzistenta.

Exista insa o activitate economica, ceva mai putin firava, desfasurata in Romania de alte state sau companii straine, in domeniul bancar, putina industrie si servicii. Asta pentru ca noi am maritat totul: banci, industrii viabile, resurse ale solului si subsolului, astfel incat substanta economica autohtona, profiturile inclusiv, se scurg inafara. Ca atare, dependenta noastra de exterior este aproape totala, constrangerea externa nepermitandu-ne sa mai fundamentam si sa implementam politici economice proprii, decat intr-o masura nesemnificativa.

Acum, la vreme de criza, capitalul strain a plecat, lasandu-ne descoperiti, fara parghii pentru simularea macar a unei eventuale ralansari. Si, in plus, de parca toate acestea nu erau suficiente, a mai venit si Emil Boc cu un guvern fara nici un economist, cu un inginer pe post de ministru de finante care distruge si ce mai dainuia ca baza de impozitare (vezi impozitul forfetar pentru IMM-uri, marirea CAS-ului etc,) si astfel veniturile la buget normal ca se reduc (prea multa impozitare distruge impozitarea), cu toate avatarurile suportate pe cale de consecinta de catre cei din sectorul bugetar, conflicte sociale etc.

Nu acordam nici un stimul economiei reale, nici de natura fiscala, nici monetara, nu stiu unde sunt investitiile si lucrarile de infrastructura promise, singura mare realizare a guvernului fiind dublarea, aproape, a datoriei publice a tarii printr-un mult trambitat acord cu F.M.I. si U.E.

Deci, noi nu tragem nimic din fondurile structurale ale Uniunii Europene, insumand circa 9 miliarde de euro nerambursabili, in schimb, ne permitem luxul de a ne amaneta viitorul. Cum s-a spus, doua treimi se vor duce in rezervele Bancii Nationale, ceea ce inseamna ca vor fi tinute inca sub un relativ control cursul si inflatia, avand de unde sa ne acoperim si deficitele, sa ne platim si datoriile. Repet, cativa ani. Dupa care va veni scadenta si contribuabilului roman i se va lua si pielea de pe el (adaugati, va rog, si imprumuturile autoritatilor locale, pe care tot noi le suportam).

Cu ajutorul creditului FMI se vor putea relaxa usor conditiile de creditare, deci e posibil sa se reduca ratele rezervelor minime obligatorii, si bancile comerciale (marea majoritate straine – nota bene) vor mai putea stoarce niste profituri.

In aceste conditii, cei care au vorbit despre o „comanda externa” in cazul imprumutului (Adrian Severin si Ilie Serbanescu) si despre un „nou experiment al FMI in Romania” ar putea avea dreptate. Asta e logica: castigurile se centralizeaza, iar pierderile se socializeaza, se periferizeaza. Nemaiavand economie, suntem dominati, suntem la discretia marelui capital si a institutiilor internationale care il slujesc.

Ce mai reprezinta Romania fara economie? „Tara tuturor posibilitatilor”, vorba Elenei Udrea. Mai avem o populatie ratacita si saracita, cativa „smecheri de Romania”, cateva paduri in care inca ne mai putem retrage, rauri care ies din matca anual, cutremure, servicii secrete, echipa de fotbal (cu antrenor nou, pe deasupra), cativa post-tarani, cum spuneam, cam de doua ori mai multi politruci, o istorie glorioasa, cativa „formatori de opinie”: Ion Cristoiu (cand nu e la biblioteca), Mihaela Radulescu, CTP-ul si inca vreo doi), plus inevitabilul Emil Boc, ca valoare „in sine”, vorba lui Immanuel Kant, saracul.

In aceste conditii, nu ne putem tine batosi (demnitatea si onoarea au disparut de mult de pe plaiurile mioritice) si suntem obligati sa dansam dupa cum ne canta capitalul strain. Prin urmare, chiar comanda externa sa fi fost, e mai bine sa o acceptam decit sa o refuzam. E singura noastra sansa de a mentine cursul relativ stabil si inflatia mica, in speranta, tot mai indepartata insa, de a intra in zona euro. Numai ca acum lichiditatile nu mai sunt atat in Occident, cat in Orient, prin urmare si politica noastra externa ar trebui orientata si spre alte azimuturi. Dar cine ne baga in seama, cita vreme noi nu reusim sa ne aparam cetatenii din Republica Moldova?…

Problema este foarte grava daca din acest imprumut, suportat de contribuabilul roman, banci straine isi vor plati datorii externe contractate anterior, cum sustine Ilie Serbanescu. Incurcate sunt arterele circulatiei monetare! Am devenit simpli spectatori la un turnir monetar, platind bilete extrem de scumpe. Dar asta nu e decat efectul impotentei noastre economice si al erorilor, intentionate si neintentionate, ale onor politicienilor nostri din ultimii 19 ani. In timp ce noi visam la democratie, cativa cripto-comunisti si cripto-securisti ne furau mamaliga.

Avem, gratie d-nei Udrea, desigur, un brand de tara (multumim, d-na Udrea!), vom mai avea unul platit cu 75 milioane de euro (!!!), singura problema e ca nu mai avem tara, politica economica ne-o face FMI-ul, celelalte politici – U.E., iar noi asistam la construirea capitalismului, ca Bula pe timpuri, si ne mai miram din cand in cand si ne mai lamentam ca nu o ducem prea bine.

Ma tem ca acest rol de slugi e foarte adanc inradacinat in subconstientul nostru colectiv, in matricea noastra culturala, incat la declansarea crizei am ajuns sa ne bucuram ca detinem „avantajul subdezvoltarii”. In concluzie, ne meritam soarta. Si pe Emil Boc.