Burduja: Am investit în infrastructură 22 miliarde de lei în primele opt luni ale anului, record absolut

Foto_drum.jpg

România a investit în proiecte de infrastructură 22 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului, ceea ce reprezintă un record absolut pentru ultimii 10 ani, a declarat, miercuri, Sebastian Burduja, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, la o conferinţă de profil.

„Această criză ne-a pus în situaţii noi. Pe de o parte, am învăţat – şi vă spun din experienţă că e mai important să ai proceduri decât răspunsuri, ca să ajungi la acele răspunsuri. Am reuşit, şi e meritul fiecărui român, să păstrăm ţara pe o traiectorie şi, mai mult decât atât, este important să transformăm această criză într-o oportunitate de remodelare a economiei româneşti. Nu s-a schimbat formula creşterii economice. Creşterea economică înseamnă două lucruri: creşterea productivităţii individuale şi creşterea populaţiei. Ceea ce acest Guvern s-a străduit să facă pe termen scurt este să permită economiei să continue să funcţioneze, să producă, de aici măsurile de şomaj tehnic, măsurile de 41,5% pentru angajaţii care se întorc în câmpul muncii şi toate investiţiile. La execuţia bugetară pe opt luni s-au cheltuit efectiv pe proiecte de infrastructură 22 de miliarde de lei, este un record absolut în ultimii zece ani. Altfel spus, în cea mai complicată situaţie fiscal-bugetară probabil din ultimii 20 de ani, dar să spunem din ultimii 10 ani, prioritatea celor care sunt la conducerea Guvernului a fost să investească în infrastructură”, a arătat Burduja.

Potrivit reprezentantului MFP, pentru creşterea productivităţii sunt necesare investiţii în inovare, în educaţie şi cercetare.

„Vă mai dau un exemplu, apropo de investiţii noi, greenfield. Avem în gestiune la Ministerul Finanţelor Publice o schemă de ajutor de stat oarecum puţin ştiută, nu are nici cel mai sexy nume, se cheamă 807/2014. În câteva luni, Guvernul a reuşit să finanţeze prin această schemă proiecte de 1,7 miliarde (de lei – n.r.), în contextul în care ani de zile mai degrabă aduna praf pe un raft. Deci investiţii în inovare, în educare, în cercetare, ca să putem fi productivi, să putem plăti pensii şi salarii mai mari, să îmbunătăţim infrastructura”, a mai spus sursa citată.

În context, Burduja a precizat că pentru a obţine productivitate este necesară interconectarea zonelor metropolitane.

„Ca să ai productivitate, trebuie să legi oameni de oportunităţi, să creezi zone metropolitane interconectate şi să legi între ele motoarele economice ale României, care sunt oraşele. Marile oraşe din România au crescut bine. În primele 10 oraşe din UE cu cea mai mare creştere sunt şapte oraşe… Detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top