Autoritatea de Management pentru POS Mediu a facut public Calendarul programului pentru anul 2014:
Pentru Axa prioritara 1 – Extinderea si modernizarea sistemelor de apa si apa uzata – continua depunerea, proiect cu proiect, din portofoliul deja existent. Se finanteaza in principal proiecte majore. Pana in prezent au fost aprobate la nivelul Autoritatii, 45 proiecte majore si 2 proiecte nemajore. S-au semnat contractele de finantare pentru Bucuresti si Vaslui.
Axa prioritara 2
2.1. Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deseurilor si extinderea infrastructurii de management al deseurilor: continua depunerea, proiect cu proiect, din portofoliul deja existent. Se finanteaza proiecte majore si nemajore. Pana in prezent au fost aprobate 29 proiecte. Alte 8 proiecte se afla in pregatire, 1 aplicatie de finantare (pentru Bihor) fiind transmisa la Comisia Europeana.
2.2. Reabilitarea zonelor poluate istoric: continua depunerea, proiect cu proiect, din portofoliul deja existent. Pentru cele 3 proiecte-pilot pentru care au fost elaborate aplicatii de finantare prin proiectul PHARE CES (Campina, Crangurile, Turda) au fost incheiate contractele de finantare.
Au fost, de asemenea, aprobate 2 proiecte: Iaz Batal Tg. Mures al Primariei Targu Mures si Eliberarea amplasamentului de materiale periculoase (HCH) DN1, de pe sectiunea 2B, KM 10+500, Autostrada Brasov – Cluj – Bors al CNADNR.
In urma reluarii procesului de selectie a altor situri ce pot intra sub incidenta cerintelor POS Mediu – Axa Prioritara 2 – Domeniul major de interventie 2, a fost selectat pentru finantare situl apartinand Primariei Turda. Primaria Turda a renuntat la finantarea acestui proiect prin POS Mediu, urmand a accesa finantarea oferita prin Fondul de Mediu.
A fost selectat pentru finantare proiectul Reabilitarea siturilor petroliere contaminate istoric in Romania – Etapa I, acesta a fost transmis oficial la CE in data de 19.12.2013. De asemenea este in pregatire proiectul Eliberarea amplasamentului de materiale periculoase (HCH) DN1, de pe sectiunea 2B, KM 10+500, Autostrada Brasov – Cluj – Bors al CNADNR (faza 2).
Axa prioritara 3
3.1. Reabilitarea sistemelor urbane de incalzire in zonele fierbinti (hot-spot): continua depunerea, proiect cu proiect, din portofoliul deja existent.
S-au semnat 7 Contracte de Finantare pentru Municipiile Iasi,Timisoara, Bacau, Botosani, Focsani, Oradea si Ramnicu-Valcea. La solicitarea Bancii Europene de Investitii, s-au initiat discutii cu beneficiarii proiectelor aprobate in vederea identificarii unor investitii suplimentare in sistemele de termoficare, cu scopul eficientizarii acestora, in special in urma deciziei de anulare a subventiilor de la bugetul de stat. In prezent este in derulare contractul de Asistenta tehnica pentru pregatirea celor 7 aplicatii de finantare.
Axa prioritara 4
4.1. Dezvoltarea infrastructurii si a planurilor de management in vederea protejarii biodiversitatii si Natura 2000: axa este inchisa si nu se estimeaza lansarea unei noi sesiuni de cereri de proiecte in 2014.
In data de 7 mai 2012 a fost lansata a 5-a sesiune de proiecte, avand ca termen de depunere a cererilor de finantare 31 iulie 2012. In cadrul acestei sesiuni au fost depuse 129 proiecte, dintre care, 67 de proiecte au fost aprobate iar 62 de proiecte au fost respinse.
Axa prioritara 5
5.1. Protectia impotriva inundatiilor: continua depunerea, proiect cu proiect, din portofoliul deja existent.
A fost semnat contractul de finantare pentru proiectul major „Lucrari pentru reducerea riscului la inundatii in bazinul hidrografic Prut – Barlad”.
Au fost aprobate 10 proiecte pentru finantarea din aceasta axa prioritara a hartilor de hazard pentru conformarea cu cerintele noii directive privind reducerea riscului la inundatii (abordare la nivel de bazin). In prezent, se afla in curs de aprobare inca un proiect de acest tip, Mures etapa II.
Au fost aprobate 7 proiecte pentru investitii prioritare („no regret measures”) in domeniul prevenirii si diminuarii riscului la inundatii, alte 10 aflandu-se in diverse stadii de pregatire/finalizare.
Proiectul – WATMAN – a fost aprobat de CE in data de 11.04.2013.
5.2. Reducerea eroziunii costiere: continua depunerea, proiect cu proiect, din portofoliul deja existent.
Contract de finantare cu ANAR pentru proiectul „Asistenta tehnica pentru pregatire de proiecte, Axa prioritara 5 – Implementarea structurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale in zonele cele mai expuse la risc. Domeniul major de interventie 2 – Reducerea eroziunii costiere”.
A fost aprobata Aplicatia de finantare pentru proiectul major „Protectia si reabilitarea partii sudice a litoralului romanesc al Marii Negre in zona municipiului Constanta si Eforie Nord”.
Pentru Axa prioritara 6 (6.1. Sprijin pentru managementul si evaluarea POS si 6.2. Sprijin pentru informare si publicitate) continua depunerea proiectelor din portofoliul existent.
Document anexat:
Raportarea DMIPFC pentru luna ianuarie 2014 (XLS)
Sursa: AM POS Mediu