Ce spune profesorul ieşean Andrei Neştian despre creşterea datoriei publice

Andrei_Nestian.jpg

Datoria publică guvernamentală a României a crescut din semestrul I 2020 până în iulie 2020 cu aproape 8 miliarde de euro, adică o creștere procentuală de peste 10% în mai puțin de jumătate de an.

“Jocurile politice din jurul finanțelor țării sunt pe larg analizate de media, arătându-se mereu una dintre cele două perspective ale forțelor politice aflate pe poziții antagoniste: unii strigă că prin creșterea pensiilor se va face mai multă dreptate socială, alții că nu sunt surse de finanțare și că singura soluție este creșterea și mai puternică a datoriei publice. Li se răspunde, desigur, că Statul are multe zone în care face risipă și că de acolo ar trebui luați acești bani.

Mie mi se pare însă mult mai îngrijorător un alt aspect al acestei dispute, nediscutat de niciuna dintre părți: cât are dreptul să îndatoreze țara o guvernare? Oricât? Din sem I 2020 până în iulie 2020, datoria publică guvernamentală a României a crescut cu aproximativ 8 miliarde de euro, marcând o creștere procentuală de peste 10% în mai puțin de jumătate de an. Valoarea acestei datorii trebuie raportată la PIB anual al României din 2019, adică la 223 miliarde de euro.

Actualmente constatăm că mandatul politic pe care îl primesc de la alegători le dă dreptul de a acumula câte datorii doresc, fără a exista nici un mecanism instituțional prin care să fie fixată o limită sau determinată o reacție de feedback sistemic, de exemplu din partea altei instituții, pentru limitarea îndatorării. Mai rău chiar, constatăm că instituțiile statului nu lucrează împreună pentru limitarea datoriei, ci pot fi pe poziții contrare. De exemplu, Parlamentul poate intra în acest joc peste Guvern, obligându-l la cheltuieli care pot de asemenea determina îndatorare publică. Raționamentul nelimitării îndatorării se poate extinde și la nivel local, pentru că și aici există posibilități similare.

Problema îndatorării trebuie privită prin prisma relației dintre mandatul primit și mecanismul financiar al creditării. Mandatul primit de un organ local ales (Primar, Consiliu local, Consiliu Județean) sau de un Guvern este limitat ca termen, însă consecințele îndatorării pe care acesta o poate decide în timpul mandatului vor apăsa pe comunitate sau pe țară în perioada mandatelor viitoare, ale altor aleși. Datoriile se pot acumula cu termene de plată de zeci de ani! Lipsa unor limitări prin lege ale datoriei care poate fi acumulată la nivel guvernamental sau la nivel local, sau a unor mecanisme de control al altor puteri ale statului asupra îndatorării generate oferă aleșilor o putere necontrolabilă public. Singurele reacții semnificative la creșterea datoriei publice guvernamentale sunt cele ale piețelor financiare, care generează devalorizări ale monedei naționale și creșteri ale ratei dobânzilor cu care se poate împrumuta guvernul de pe piețele de capital.

Răul pe care îl generează îndatorarea excesivă are două fațete: una politică și una economică. Din punct de vedere politic, lipsa mecanismelor de limitare a gradului de îndatorare pe care îl pot decide aleșii încalcă principiul reprezentării. Ei sunt aleși să reprezinte pe alegători pe durata unui mandat, dar, deciziile lor afectează uneori semnificativ mandatele următoare. Din punct de vedere economic, răul constă în creșterea sumelor pentru plata dobânzilor la creditele respective, care inevitabil conduce la perioade de blocare a dezvoltării în viitor, pe care aleșii din acele perioade viitoare le vor putea evita doar printr-o supraîndatorare față de perioada anterioară. Se creează astfel un ciclu politico-economic vicios, în care fiecare ales întinde îndatorarea cât poate, pentru a demonstra rezultate în mandatul său, de obicei în apropierea campaniei electorale, iar cei care îl urmează nu pot decât să se înfunde în datorii și mai mari pentru a putea demonstra, la rândul lor, că au făcut ceva pentru țară sau pentru comunitate. Cea mai toxică combinație este cea pe care o trăim în acest an, în care o criză economică se suprapune peste o campanie electorală, generând o creștere rapidă a datoriei publice, pentru că aleșii trebuie să demonstreze rezultate în condițiile reducerii veniturilor publice generate de economie.

De aceea, problemele profunde ale discuției despre finanțele țării nu sunt doar despre necesitatea și oportunitatea creșterii pensiilor, sunt și despre lipsa mecanismelor de limitare și de control public a gradului de îndatorare la nivel local și la nivel guvernamental. Recunoașterea publică a toxicității acestor mecanisme este însă slabă deocamdată, lăsând în continuare clasei politice puterea de a se folosi injust de viitorul finanțelor publice naționale sau locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.