Programul România-Republica Moldova 2014-2020: contracte în valoare de 2,8 milioane de euro semnate de MLPDA, în ultima săptămână

republ-moldova.jpg

În cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, au fost semnate, în ultima săptămână, contracte de tip SOFT, în valoare de 2,8 milioane de euro, care vor fi derulate de beneficiari din România, împreună cu parteneri din Republica Moldova.

Procesul de contractare pentru prioritățile de investiții SOFT se apropie de final, astfel că, doar în ultimele zile, MLPDA, în calitate de Autoritate de Management, a semnat contracte în valoare totală de 2,8 milioane de euro (fonduri europene), în domeniile cercetării, educaţiei şi medical. Specificul acestor proiecte constă în cooperarea între partenerii din cele două state, precum și în beneficiile comune, pentru comunitățile de pe ambele părți ale frontierei româno-moldovene.

Până în prezent, MLPDA a semnat 43 de contracte, în valoare de 8,6 milioane euro, pentru proiecte de tip SOFT, care vizează creșterea calității educației și facilitarea accesului tinerilor pe piața muncii, promovarea tradițiilor locale și creșterea potențialului turistic al comunităților din zona de frontieră, prevenirea dezastrelor naturale și dezvoltarea de proceduri comune de răspuns în cazul situațiilor de urgență, modernizarea serviciilor de sănătate în aria programului.

Programul finanțează investiții de tip SOFT (proiecte care nu includ componenta de infrastructură sau au o componentă de infrastructură mai mică de 1 milion de euro pe proiect) și proiecte de tip HARD (proiecte care au o componentă de infrastructură mai mare de 1 milion de euro pe proiect).

În perioada imediat următoare, Autoritatea de Management va începe contractarea proiectelor care vor derula investiții în infrastructură de peste 1 milion de euro/proiect.

Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate. Alocarea financiară a Uniunii este de 81 de milioane de euro. Programul se adresează zonei aflate la frontiera dintre România şi Republica Moldova şi va contribui la atingerea obiectivului general al Instrumentului European de Vecinătate: evoluţia către o regiune de prosperitate şi bună vecinătate, realizată prin acţiuni de cooperare transfrontalieră în beneficiul statelor membre şi nemembre ale UE care se învecinează.

Sursa: MLPDA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top