Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, lansează în consultare publică Ghidul „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural”.
Observațiile și propunerile privind îmbunătățirea acestui document pot fi transmise la adresa [email protected] până la data de 9 august 2020.
Obiectiv: Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră auto-sustenabilă.
„Lansăm apelul cel târziu la 1 septembrie”, a anunțat, vineri, în ședina de guvern, premierul Ludovic Orban.
„Am lansat deja în transparență ghidul măsurii. Luni, la începutul săptămânii viitoare avem o întâlnire pentru a stabili și definirea administratorilor de schemă pentru aceste înreprinderi sociale în mediul rurale. Cred că până la sfârșitul lunii august vom avea forma finală și vom putea da drumul apelului”, a precizat și secretarul de stat din Ministerul Agriculturii George Scarlat.
Prin prezentul apel de proiecte se va avea în vedere înființarea de întreprinderi sociale in mediul rural, în vederea integrării pe piaţa forței de muncă a persoanelor din grupurile vulnerabile și în vederea combaterii sărăciei. Conform Legii economiei sociale, economia socială contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil, prevăzut de prezenta lege, în activităţi cu caracter social şi/sau activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile comunităţii.
Economia socială se bazează pe următoarele principii:
a) prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
b) solidaritate şi responsabilitate colectivă;
c) convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei colectivităţi;
d) control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate;
e) caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
f) personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţă faţă de autorităţile publice;
g) alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivităţi sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.
Acţiunile eligibile în cadrul acestui apel vor avea drept scop asigurarea sprijinului necesar pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale, inclusiv de întreprinderile sociale de inserție, în mediul rural. Totodată, antreprenorii din domeniul economiei sociale, din cadrul entităților nou înființate, vor putea beneficia de activități de formare profesionala si consiliere în domeniul antreprenoriatului și formare profesionala in alte domenii, inclusiv în domeniul social.
Activitățile specifice sprijinite în cadrul apelului sunt structurate sub forma unei scheme pentru entități ale economiei sociale, care presupune parcurgerea a 3 etape de implementare, etape obligatorii în cadrul cărora administratorul schemei de antreprenoriat va propune activitățile considerate optime pentru atingerea obiectivelor asumate în cadrul proiectului.
Schema pentru entități ale economiei sociale – etape de implementare:
Etapa I – Sprijin pentru înființarea de noi întreprinderi sociale
Etapa a II-a – Implementarea planurilor de afaceri și monitorizarea funcționării întreprinderilor sociale
Etapa III de sustenabilitate – Asigurarea sustenabilității planurilor de afaceri ulterior perioadei de implementare a proiectului
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene