Contract de finanțare pentru apă – canal în valoare de peste 300 milioane de euro pentru județele Călărași și Ialomița

Design-fara-titlu.png

La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a fost semnat contractul pentru finanțarea primei etape a proiectului de investiții Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a Operatorului Regional din județele Călărași și Ialomița. Investiția totală este estimată la 291,53 milioane euro (fără TVA), iar prima etapă este estimată la 90 milioane euro, fără TVA.

Proiectul va acoperi 33 de unități administrativ-teritoriale din județele Călărași și Ialomița, 94.554 locuitori urmând a beneficia de servicii conforme de alimentare cu apă și 58.518 locuitori de îmbunătățirea serviciilor de canalizare.

”Semnăm astăzi un nou contract pentru extinderea accesului la servicii de alimentare cu apă și canalizare pentru două județe în care, în acest moment, mai puțin de jumătate dintre gospodării sunt racordate la rețelele de apă – canal. Îi felicit pe reprezentanții autorităților locale – președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță și președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, precum și primarilor localităților beneficiare din cele două județe, pentru determinarea de a susține aceste proiecte pentru comunitățile lor. Pentru următoarea perioadă de programare, Programul Operațional Dezvoltare Durabilă, cu o alocare de peste 5 miliarde de euro, va asigura acces la finanțare pentru proiecte similare, în alte comunități din țară. Sunt investiții esențiale pentru calitatea vieții din aceste comunități, dar și pentru potențialul economic local”, a subliniat ministrul Marcel Boloș.

Conform proiectului, în județul Călărași aproape 97% din locuitori vor avea acces la apă curentă și canalizare față de 46%, respectiv 56%. În Ialomița, gradul de racordare la alimentarea cu apă va crește de la 49% la aproape 100%, iar la canalizare de la 47% la 98%.

Proiectul presupune extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție apă potabilă cu 237 km și reabilitarea altor 53 km, 6 stații de tratare noi sau reabilitate, 32 surse de apă noi sau reabilitate, 3 stații de epurare, 425 km rețea de canalizare.

Pentru prima etapă care se realizează cu finanțare din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, cu termen de finalizare 31 decembrie 2023, valoarea estimată este de 90.540.446 euro fără TVA, reprezentând 31,05% din valoarea totală.

Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (Axa Prioritară 3), pot fi sprijinite proiecte dedicate dezvoltării infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor (creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei, precum și reducerea numărului depozitelor neconforme şi creşterea gradului de pregătire pentru reciclare a deşeurilor în România).

Sursa: MIPE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top