Cristian Grosu: De ce se răsucește Anghel Saligny în mormânt; și despre al cui e PNL-ul ”nostru”

cristian-grosu_2.jpg

Anghel Saligny fusese, în guvernul Unirii, ministru al Lucrărilor Publice – cu atribuții specifice pentru ceea ce numim azi, 2021,  Ministerul Dezvoltării.

Lumea îl știe, în general, ca autor al Podului de la Cernavodă, însă Angel Saligny a fost unul din puținii români care au pus – cu mâna lor (proiectat și executat cu prezența în șantier) – sub conducerea regelui Carol I, România pe harta lumii civilizate – o dezvoltare autentică, cu proiecte de mare anvergură, unele dintre ele revoluționare pentru acele timpuri.

Câteva exemple:

– Podul de la Cernavodă a fost, la vremea lui, cel mai mare din Europa, al treilea în lume și proiectat de însuși Saligny după o structură revoluționară;

– Primele silozuri de beton din lume – în Portul Constanța

– Podul Alb de peste râul Trotuș – primul pod și pentru șosea și pentru cale ferată din România

– Calea ferată a Moldovei Bârlad-Vaslui-Iași

– Calea ferată Ploiești-Predeal

– Antrepozitele portuare de la Brăila și Galați

100 de ani mai târziu, în locul lui Brătianu se afla Viorica Dăncilă, iar în locul lui Anghel Saligny era… Paul Stănescu. Sigur, putem spune că atât a înțeles Viorica Dăncilă din reperul pe care l-a constituit Anghel Saligny:

Dar iată că acum avem un guvern de mari reformiști – începând cu PNL și terminând cu USR-PLUS – oameni cu școală, prințipuri și, mă-nțelegi, progresul în sânge – guvern care azi, 11 august 2021, anunță un mare proiect: ”Proiectul Anghel Saligny”.

Mai multe detalii aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top