Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de propice pentru investiții a căror productivitate să fi asigurat, pe viitor, rambursarea acestor datorii.
Nu s-a întâmplat așa, nici cu marile economii și, mai ales, nici cu economiile al căror deficit de dezvoltare reclama investiții basic și urgente.
Inflația globală / inflațiile locale pun presiune pe băncile centrale, a căror politică monetară este constrânsă la scumpirea creditării prin creșterea dobânzilor de referință, în funcție de evoluția prețurilor pe niște piețe bulversate de crize concomitente:
Intrăm într-un deceniu al banilor scumpi, iar România tocmai acum, după un deceniu de stagnare a dezvoltării, se apucă de marile investiții (mai scumpe):
infrastructura mare de transport, digitalizarea, tranziția la energia verde, adecvarea economiei la noua eră tehnologică – asta pe lângă constrângerile financiare produse de crize, cum ar fi gestiunea prețului energiei și a prejudiciilor din piețe produse de războiul din Ucraina.
Mai multe detalii aici