În 2016, organizațiile din Republica Moldova care luptă împotriva violenței domestice și pentru drepturile femeilor au reușit să obțină modificări la Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Au fost introduse ordinul de restricție și ordonanța de protecție.
Ordinul de restricție de urgență este actul emis de poliție prin care se aplică măsuri de protecție. Ordinul înlătură imediat agresorul din locuința familiei pentru 10 zile.
Ordonanța de protecție este actul prin care instanța de judecată aplică măsuri de protecție a victimei. Asta înseamnă că instanța este obligată ca în 24 de ore de la primirea cererii să poate oferi asistență victimei și copiilor, aplicând agresorilor mai multe măsuri cum ar fi să părăsească temporar locuința comună; să stea departe de locuința victimei, chiar dacă proprietatea este a agresorului și alte măsuri.
Și pentru că numărul de agresori cărora li se emit ordonanțe de protecție crește în fiecare an, centrul „Artemida” a început în 2017 să mentoreze trei ONG-uri din Republica Moldova. „Asta se datorează faptului că OAK Foundation este partenerul care a fost foarte flexibil și a permis ca fondurile venite să fie în conformitate cu necesitățile organizațiilor care vor să dezvolte aceste servicii pentru agresori. Alți donatori cer linii bugetare care trebuie strict respectate. Dar uneori se schimbă contextul și ai nevoie de susținere pentru alte servicii”, explică Ina Grădinaru. În așa mod, prin intermediul susținerii financiare instituționale, „Artemida” a reușit să creeze parteneriate cu centrele din Căușeni, Ocnița și Chișinău și să ofere subgrantări pentru a dezvolta serviciile pentru agresori.
În comparație cu „Artemida”, CDF nu are adăpost pentru victimele violenței domestice, însă se concentrează foarte mult, din 2009, pe advocacy, pe abordare sistemică atunci când se vorbește despre violența în familie. Organizația a fost înființată de un grup de femei juriste și a mereu a lucrat pentru ajustarea cadrului legislativ, normativ, instrumentelor de lucru în domeniu și politicilor intersectoriale.
„Noi funcționăm ca un centru de zi”, spune Mariana Buruiană, directoarea executivă a Centrului de Drept al Femeilor. Specialista spune că anul trecut numărul de femei care au beneficiat de servicii a crescut cu peste 200 de cazuri față de 2020 – până la 869.
În unul dintre birourile aranjate minimalist, Daniela Josanu vorbește la telefon și, dacă deschizi ușa, îți arată din priviri că nu e momentul potrivit. Este coordonatoarea serviciului specializat pentru asistența victimelor violenței în familie și oferă consiliere juridică și la telefon.
Atât A.O. „Artemida”, cât și Centrul de Drept al Femeilor, fac parte din Coaliția Națională „VIAȚA FĂRĂ VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE”. Este o rețea formată din 23 de organizații non-guvernamentale și instituții publice care are misiunea de a promova drepturile femeilor și copiilor, victime ale violenței în familie și de a reduce violența în familie și societate.
De aproape un an, Asociația pentru Relații Comunitare gestionează portofoliul Fundației OAK pentru organizațiile care luptă pentru violența domestică. Ela Bălan, coordonatoare pentru programe fundații comunitare, știe din experiență ce înseamnă să te afli pe poziția de finanțator, dar și de organizație finanțată. Explică diferența între granturile sănătoase și granturile care au la bază controlul. „Ambele sisteme funcționează. Doar că unul este un sprijin condiționat, pe când celălalt este un sprijin care nu doar rezolvă probleme și găsește soluții, ci ajută ca organizațiile să fie mai puternice. Când ele sunt mai puternice, pot deveni un partener mai eficient în relație cu statul. Respectiv, pot contribui în termen de 10-30 de ani, de una-două generații la formarea unei societăți mai puternice. Deci, acesta este efectul pe termen lung”, spune Ela.
OAK Foundation își propune, prin intermediul portofoliului Programului „Issues Affecting Women” gestionat de către Asociația pentru Relații Comunitare, să consolideze organizațiile societății civile, grupurile și mișcările de femei care lucrează pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor. De asemenea, își propune „să influențeze pozitiv peisajul de finanțare prin abordări inovatoare de strângere de fonduri”.
Lisa Oriot este programme officer pentru Programul „Issues Affecting Women” în cadrul OAK Foundation. „Nu încercăm să schimbăm prioritățile strategice ale organizațiilor. Noi sprijinim două lucruri importante: dezvoltarea organizațională și consolidarea capacităților”, spune Lisa. Dar asta nu înseamnă că organizațiile nu trebuie să facă rapoarte financiare sau narative. „Ci înseamnă că avem încredere în ei să aleagă ce este cel mai bun pentru dezvoltarea organizațională, să aleagă prioritățile și modul în care doresc să cheltuiască banii”, explică reprezentanta OAK Foundation, adăugând că încearcă să consolideze conexiunile și posibilitatea de învățare între organizații.
Sursa: Cronici ARC România