Banca Națională a României (BNR) nu este îngrijorată de creșterea accelerată a creditării, deoarece aceasta a ajutat la depășirea problemelor din economie, cauzate de pandemie. „Încă sunt bani ieftini, dar e clar că ei nu se vor mai ieftini, tendința de creștere a dobânzilor fiind evidentă”, a declarat la Digi24 purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.
Creditarea a accelerat substanțial în iulie atât pe segmentul populației, cât și pe cel al firmelor nefinanciare.
Împrumuturile pentru locuințe în lei au avut cea mai mare creștere istorică, creditele de consum au înregistrat cel mai mare avans din ultimii doi ani, în timp ce împrumuturile acordate companiilor au avut cel mai rapid avans al soldului din ultimii 10 ani.
Creșterea anuală a fost de 12,6%, cel mai bun ritm de după mai 2009.
„Nu avem îngrijorări despre accelerarea creditării, am asistat la un proces de revenire economică după anul 2020, care a fost unul cu probleme care a trebuit să fie depășite. Creditarea a ajutat mult la depășirea elementelor care au ținut economia în chingi din motive pandemice. Nu am avut o situație fericită în economie.
Suntem într-un moment în care am depășit acest moment. Acum nu avem îngrijorări legate de ritmul ridicat al creditării.
Mai multe detalii aici
bancile din UE dau finantare cu 2% dobanda , la noi este 13%, cum este eftin ?