Momentul economic si social in care suntem cere cercetatori deja pregatiti, ne aflam in starea trezirii intarziate, si asta datorita fondurilor structurale. Avem insuficienti cercetatori , nevoile sunt pentru cel putin de trei ori mai multi – cum rezolvam problema?
In articolul anterior, am prezentat pe scurt ce este si ce face un cercetator, si as vrea sa continuu cu ce competente si capacitati trebuie sa aiba, ca sa corespunda cu statutul lui si sa fie productiv.
Competente – generale si specifice, formale si informale sunt un cumul de cunostinte dobandite prin formare si prin experienta in activitatea de cercetare intrun domeniu specific. Cercetatorul, in momentul de start intra cu un pachet de informatii generale despre meseria pe care o are, si dobandeste informatii specifice la fiecare lucrare pe care face, cunostintele lui profesionale cresc gradual.
Deasemena, in practica de cercetare este obligat sa folosesca instrumente, metode, metodologii si standarde, programe, proceduri si tehnici specifice activitatilor de cercetare, fara de care nu poate indeplinii sarcina. Aceste cunostinte trebuie sa fie dobandite prin formare intensiva, cred eu, altfel – activarea lui ca cercetator se prelungeste mult , ca autodidact acest proces depinde de motivare, de pasiune etc. Din experienta, sunt unii care raman toata viata cercetatori pasivi, si niciodata nu devin responsabili sau conducatori de proiecte, dar si cind sunt obligati sa preia o sarcina, raman dependenti de altii, datorita formarii partiale si incomplete pe care au.
In cultura generala a cercetatorului de azi, in afara de cunostintele profesionale, obligatoriu intra si cunostinte din domeniul informaticii, matematicii aplicative, ciberneticii, comunicarii, legislativ, de management (PM), de limbi straine (mai ales engleza) etc. Sunt cerinte minimale as zice eu, ca sa poti face fata cerintelor si nivelului cercetarii de azi. In domeniul stiintelor dar si cel tehnic, cercetatorul avansat proiecteaza si dezvolta tehnici experimentale, la toate nivelurile, laborator-pilot-industriale. Crearea modelelor fizice si descrierea lor matematica necesita o cultura bogata in domeniul teoriilor similitudinii si matematicii aplicative, iar simularea pe calculator acestor modele presupune si o buna familiarizare cu informatica, cu aplicatii software specifice domeniului. Pregatirea multidisiplinara a cercetatorului devine din ce in ce mai importanta in ziua de azi.
Vorbim de calitate si de competivitate in conditiile integrarii in UE. Fara aceste cunostinte este greu sa indeplinesti conditiile impuse de CCE , dar si colaborarea/ comunicarea in proiecte sau evenimente internationale devine dificila. Perspectiva dezvoltarii in perioada urmatoare impune sa nu lasam lucrurile ca pina acum, timpul trece– problemele precipita, este vorba de ritm, de viteza, decalajul creste.
Solutia – formare intensiva, bine gandita, eficace, realizata de formatori profesionisti cu experienta.
Suport – manualul cercetatorului, care lipseste.
Perparim Demi
Manualul cercetatorului mi se pare o idee excelenta. Si poate ca ar fi bine sa fie completata cu aparitia si/sau instruirea unor traineri si/sau supervizori care sa urmareasca pe de o parte aplicarea lui in „cresterea” cercetatorilor tineri si pe de alta parte actualizarea lui permanenta.
Cred ca este necesar si un „curriculum” echivalent cu cel urmat de medici sau psihologi, eventual o „diploma de libera practica” ce ar „dezlega” cercetatorii de apartenenta la o structura fixa piramidala si ar flexibiliza atat sistemul cat si cadrul de referinta al gandirii managerilor.
Si, din nou, cred ca intram in utopie. Sau, poate, printr-o initiativa antreprenoriala privata (si nu printr-un sistem centralizat), pe baza de fonduri europene, ar incepe sa se „miste” ceva in acest domeniu ce supravietuieste (inca, dar cat?).