Despre creativitate

Avem nevoie deci de mai multa creativitate, inclusiv in zona epistemologica a gindirii economice, pentru a iesi de sub actuala tiranie metodologica si a ne apropia mai mult de structura cuaternara a realului si a fiintei: om – societate – cosmos – Dumnezeu si de ecuatia nefalsificata a existentei, caci nu mai sint suficiente nici abstractiunile neoclasicilor, nici noul institutionalism.

A fi creativ inseamna a vedea sincron, in simultaneitate, ceea ce  altii vad in succesiune, a face conexiuni, a accesa mai multe niveluri de constiinta. Creativitatea presupune perceperea unui univers deschis, in care ideile circula liber intre mai multe niveluri de realitate, presupune iesirea din labirint si aflarea esentei, a naturii noastre esentiale, care este dupa chipul lui Dumnezeu. A fi creativ inseamna a te dezvolta spiritual, a-ti ridica sufletul spre lumina, a fi cu adevarat anthropos (“cel care priveste in sus”).

Creativitatea poate fi revelata sau inspirata, innascuta sau educata, acumulativa sau fulguranta, intuitiva sau logica. Ea presupune o viziune, un mediu propice, inspiratie, imaginatie, vis fecund, meditatie si accesul la arhetipuri. Caci nimic nu este nou sub soare. Lucrurile vor fi cum sint pentru ca au mai fost. Prin urmare, noi nu descoperim, ci redescoperim. Intreaga cunoastere e scrisa in noi cu litere de lumina. Exista o lege a conservarii informatiei in cimpul akashic (Erwin Laszlo), asa cum exista o lege a conservarii energiei, in ceea ce orientalii numesc “vidul plin”. De altminteri, cercetatorii apreciaza ca principala sursa de energie a viitorului este vidul, plecind de la energia “punctului zero”.

In ce o priveste, creativitatea economica trebuie sa-si propuna realizarea unui model eficient si viabil de economie si de societate, care sa conduca la o mai mare bunastare individuala si comunitara, realitatea fiind, cum afirma Peter Berger, construita social. Pentru aceasta, liantul moral-spiritual este indispensabil. Nikola Tesla spunea ca “Dezvoltarea progresista a omului depinde in mod vital de inventii. Acestea sint cele mai importante produse ale mintii creative. Scopul lor final se refera la controlul total al mintii asupra lumii materiale, al folosirii fortelor naturii pentru nevoile umane”. (Tim R. Swartz, “Jurnalele pierdute ale lui Nikola Tesla”, Ed. Solaris Print, Bucuresti, 2011, p. 41). Si Joseph Schumpeter aseza inovatia la baza unei faze ascendente a ciclului economic, nefiind vorba doar de inovatia tehnica, ci si despre noi surse de materii prime si energie, noi metode de productie, de repartitie, de organizare, management, noi piete de desfacere etc.

O buna creativitate trebuie sa aiba la baza o consistenta investitie in cercetare-dezvoltare-inovare si in educatie. Creatio ex nihilo e posibila, dar nu intotdeauna la indemina. Se cheama ca traim in “societatea cunoasterii”, cunoastere care a devenit o importanta sursa de putere, desi peste 90% din ea e inutila, cum aprecia Jean-Francois Revel (in “Cunoasterea inutila”, Humanitas, Bucuresti, 2008). Din pacate, sistemul nostru de educatie e unul care ucide creativitatea, preponderent cantitativist, bazat pe memorare si mai putin pe formarea unui mod de a gindi si deprinderea de abilitati creationiste, iar investitia in cercetare-dezvoltare-inovare e sub 1% din PIB. Avem inventatori, dar inventiile si inovatiile lor nu prea ajung pe piata, pentru a fi inserate in procesul economic.

Pentru a fi creativ trebuie sa-ti asculti mai mult vocea interioara, sinele superior. Astfel “valul lui Isis” se poate rupe, iar cerul si pamintul se intilnesc in noi. Traim intr-o sfera si tot ceea ce producem se intoarce la noi, convivial. Trufasi si alienati, avem o raportare deformata la realitate. De aceea e nevoie de o revolutie spirituala, prin care sa ne reintegram in noi insine si sa restabilim relatiile verticale cu sursa, avem nevoie de un proiect holistic, care sa ne aduca o noua viziune, o noua paradigma. Caci radacina raului sta in proasta organizare a lumii, in vicierea constiintei, a arhitecturii creatiei si a ordinii Fiintei. Aici e radix-ul crizei, in desacralizare si imoralitate.

Sintem intr-un “punct de haos” (Erwin Laszlo), adica la o rascruce si depinde numai de noi, de tot ceea ce gindim, cuvintam si facem, sa o apucam pe calea cea buna sau dimpotriva. In Marea Transformare, Karl Polanyi apreciaza ca daca am dispune de o cantitate nelimitata de bunuri s-ar rezolva toate problemele noastre. Nu cred. Intii ca asa ceva nu e posibil, apoi, chiar de-ar fi posibil, vicioasa noastra repartitie (“ratusca cea urita” a economiei) ar crea imediat discrepante problematice. Astfel incit, ne gasim in plin razboi economic, nascut din lacomie, in care toata lumea se lupta cu toata lumea si uitam de necesarele reforme. Ne caracterizeaza o econocratie feroce, un cult al banului, puterii si placerii, o inchidere idolatra si egolatra in incertitudine si lipsa de sens, o intreaga patologie a spiritului.

Avem nevoie de o noua stiinta economica, bazata pe o noua constiinta, pe o noua paradigma, pe o noua morala, depasind limitarile pozitiviste in ce priveste metoda, prioritatile, obiectivele etc. Avem nevoie deci de mai multa creativitate, inclusiv in zona epistemologica a gindirii economice, pentru a iesi de sub actuala tiranie metodologica si a ne apropia mai mult de structura cuaternara a realului si a fiintei: om – societate – cosmos – Dumnezeu si de ecuatia nefalsificata a existentei, caci nu mai sint suficiente nici abstractiunile neoclasicilor, nici noul institutionalism. De asemenea, avem nevoie de o noua teorie a istoriei, bazata pe redescoperirea fundamentului spiritual al ordinii economico-sociale. Civilizatia actuala intra ca omida in crisalida, sistemul sau imunitar cedeaza, iar la celalalt capat isi ia zborul fluturele, simbol al unei noi civilizatii si al atitor noi sperante.

Dintre toate mediile pe care le-am frecventat, cel mai tenebros mi s-a parut a fi, dupa cel politic, cel scriitoricesc. Acesta colcaie de orgolii nemasurate, invidii calomnioase si vicii de tot felul. De asemenea, interese, vai!, foarte materialiste, bintuie linistea creatorilor. Fiecare ciuguleste cit poate si de pe unde poate, facind rabat pentru doi lei de la orice principiu de rectitudine, altminteri intens clamat pe toate gardurile. Cei mai rasariti in functii primesc si apartamente de la Primarie si spaga de la viitori confrati care aspira sa intre in lumea nemuritorilor, cum se autointitula Stelian Baboi, Dumnezeu sa-l ierte.

Cred ca putem distinge si un efect de generatie aici, pentru ca, printre cei mai vechi, am cunoscut oameni si scriitori cu adevarat remarcabili, cum sint George Popa, Nicolae Ionel, Theodor Codreanu, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi sau Cezar Ivanescu si altii. Dupa ei, vin la conducere autori dintr-o alta generatie, cabotini fara opera, activisti ai unui veac apus, revolutionari fara revolutie si fara glorie, dar mai ales fara vreo umbra de onoare, lingai care s-au folosit cit au putut de unele nume mari de mai sus, profitind de niste slabiciuni foarte omenesti ale lor, dupa care i-au abandonat, aburcindu-se in prim-plan, prin tot felul de manevre de culise, smenuri, premii si obediente de tot felul.

O lume viermifora, de oameni lipsiti fie de talent, fie de caracter, fie de amindoua si care urca panta sociala tirindu-se pur si simplu in fata unor politruci cu functii sau a unor oameni de afaceri cu bani. Iar cum critici autentici nu prea avem, cu exceptia notabila a lui Ioan Holban, Uniunea Scriitorilor s-a umplut de ilustri necunoscuti care, dupa ce au dat dreptul, asteapta un binemeritat supliment la pensie. Recunosc ca, la indemnul unor astfel de oameni, pe care i-am considerat prieteni, pentru ca realmente ti se baga pe sub piele, am prezentat si eu un dosar de admitere in Uniune, fara sa dau bani si vreau sa multumesc din toata inima unor cenzori ca Bogdan Cretu (alta generatie), care au facut dreptate aminindu-mi dosarul. Astazi marturisesc sincer ca mi-e rusine de incercarea mea, drept pentru care mi-am retras candidatura. Pur si simplu nu aveam ce sa caut linga astfel de oameni, nu as fi putut respira acelasi aer infect, cum nu am putut nici in politica. E o chestiune de principii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.