Destinatia fondurilor nerambursabile Regio din Regiunea Centru

Proiecte-Regio-in-Regiunea-Centru.jpg

Proiecte Regio in Regiunea CentruADR Centru anunta rezultatele obtinute la nivelul Regiunii Centru, in cei sapte ani de cand gestioneaza fondurile nerambursabile REGIO: 115% grad de contractare, 52% grad de absorbtie, 240 milioane euro fonduri nerambursabile investite in economia regiunii.

Lansat la nivel national in urma cu 7 ani la Sibiu, in iulie 2007, Programul Operational Regional a pus la dispozitia autoritatilor publice locale, intreprinderilor private si ONG-urilor din Regiunea Centru, peste 470 milioane euro fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea mediului urban, a infrastructurii rutiere, de sanatate, educationala, de turism, precum si a mediului de afaceri.

Trei noi contracte de finantare semnate saptamana trecuta la sediul ADR Centru din Alba Iulia, a crescut numarul proiectelor finantate la 434. Prin aceste contracte, semnate pe parcursul celor 7 ani de derulare a programului, beneficiarii au solicitat 541 milioane euro fonduri nerambursabile. Alte 29 de proiecte ce se afla in etapa de precontractare si care vor semna contractele de finantare in curand, vor creste procentul de contractare a proiectelor la 122%, iar valoarea fondurilor nerambursabile solicitate la 573 milioane euro.

Azi vedem in fiecare judet din regiune, Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, rezultatele investitiilor acestor fonduri. Avem drumuri mai bune pe care circulam in siguranta, atat in orase, cat si intre ele si judete. In caz de accident, echipajele SMURD, dotate cu echipamente performante achizitionate prin fonduri Regio, intervin prompt. Spitale, camine, centre sociale speciale, scoli, hoteluri, pensiuni, centre de afaceri, cetati istorice, parcuri, noi sau modernizate, dotate si echipate, locurile de munca pastrate si alte 3000 de noi locuri de munca create, sunt rezultatele concrete a investitiilor facute din 2007 pana in prezent. A fost o perioada in care regulile s-au mai modificat pe parcurs, ani in care cu totii ne-am lovit de probleme, dar care printr-o buna colaborare le-am depasit, am invatat din ele si apoi am folosit solutiile gasite ca exemple. In aceasta perioada in care a devenit vizibila transformarea vechiului in modern, am fost nominalizati la nivel national pentru bunele rezultate obtinute. In acesti sapte ani, calitatea muncii noastre si rezultatele obtinute au inspirat incredere si ne-au sustinut in atingerea scopului, de a creste nivelul de trai, gradul de dezvoltare si siguranta celor ce traiesc sau viziteaza Regiunea Centru” a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Peste 1 milion de cetateni din Regiunea Centru sunt utilizatorii directi ai serviciilor si beneficiilor obtinute prin fondurile investite si munca depusa de toti cei implicati in derularea proiectelor finantate prin fonduri Regio. Din 189 milioane euro fonduri nerambursabile investite in 7 orase, avem in curs de finalizare 63 km de strazi din orase reabilitati, 8.000 mp de spatiu public modernizati, 1.600 noi locuri de parcare, 20 de sisteme de siguranta si securitate amplasate in scoli si orase, 1.200 de apartamente reabilitate termic, 6 centre multifunctionale sociale.

Pe parcursul celor 7 ani s-au alocat 124 milioane euro finantari nerambursabile pentru reabilitarea a 350 km de strazi si drumuri judetene din regiune. Spitale, ambulatorii, camine si centre sociale, scoli, licee, dar si echipajele SMURD au primit 86 milioane euro fonduri nerambursabile pentru modernizarea, dotarea si imbunatatirea serviciilor necesare populatiei, pentru asigurarea unui climat de siguranta. Peste 71 milioane euro fonduri nerambursabile au fost investite in dezvoltarea mediului de afaceri prin care se construiesc 12 noi centre de afaceri si se dezvolta 478 microintreprinderi. Cetati istorice, biserici fortificate, statiuni turistice, parcuri de agrement, dar si alte structuri turistice si de agrement au dispus de peste 66 milioane euro fonduri nerambursabile pentru restaurare, imbunatatire si cresterea calitatii serviciilor din Regiunea Centru.

Pentru localizarea proiectelor si mai multe detalii, puteti accesa: http://harta.regio-adrcentru.ro/.

Sursa: ADR Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top