Fabrica de porțelan din Alba Iulia care a rezistat în timp cu ajutorul banilor europeni

portelan.jpg

Dacă în anii anii ’90 erau peste 70 de producători de obiecte din porțelan în România, în prezent au mai rămas doar 3. Axa Porcelaine este una dintre afacerile de pe această piață care a rezistat în timp și s-a dezvoltat cu sprijinul fondurilor europene.

Am fost la Alba Iulia, unde am vizitat afacerea de familie care produce în continuare obiecte din porțelan de mai bine de 28 de ani și a ajuns la o cifră de afaceri de 1 milion de euro după ce a fost redotată cu ajutorul banilor europeni.

Mii de proiecte românești au fost finanțate cu ajutorul banilor europeni pe care țara noastră i-a primit în cei 13 ani de la aderarea în Uniunea Europeană.

Românii au acces la o gamă largă de proiecte și programe care acoperă domenii precum dezvoltarea regională și urbană, agricultura și dezvoltarea rurală sau ocuparea forței de muncă și incluziunea socială.

Pornind ca o mică afacere de familie în Alba Iulia, compania a crescut și s-a dezvoltat cu sprijinul fondurilor europene, extinzând desfacerea produselor sale pe piața europeană.

„Suntem o afacere de familie. Din ’91 producem porțelan HoReCa (acronimul pentru industria ospitalității: hoteluri, restaurante, cafenele) pentru 70% export, iar 30% merge în România. După revoluție, au apărut undeva la 70-80 de firme de porțelan, sau poate chiar mai multe, fiecare cu câte un cuptor mic, făcând ce se știa atunci – balerine, coșulețe, lămpi, diverse variante de porțelan.

În timp toate s-au cernut, a apărut și legislație mai restrictivă. În prezent mai suntem 3 în domeniul porțelanului: noi, Apulum și Ipec”, a explicat Amalia Baciu-Sarmeș, Marketing & Sales Manager la Axa Porcelaine.

În urma accesării de fonduri europene, afacerea românească a ajuns în prezent la o cifră de afaceri de aproximativ 1 milion de euro.

Printre cele trei fonduri (FEDR, FE, FSE) politica de coeziune a Uniunii Europene sprijină dezvoltarea de IMM-uri, proiecte de cercetare și dezvoltare, creșterea economiei și protejarea… Mai multe detali aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top