Changeneers 2020: 10.000 de euro pentru ideile care fac bine comunității – webPR

tinar_idei.jpg

Changeneers, inițiativa Impact Hub Bucharest și Samsung Romania, a ajuns la a treia ediție și, așa cum ne-a obișnuit, caută antreprenorii sau startup-uri care propun proiecte “ce fac bine comunității”.

10.000 de euro. Aceasta este finanțarea oferită de Changeneers soluției care îndeplinește următoarele criterii:

  • implică o tehnologie mobilă (pot include și componente non-mobile – software sau hardware)
  • are un impact pozitiv
  • este funcțională sau în stadiul de concept validat cu clienți sau prototip la data finalei, 25 iunie 2020.

Antreprenorii sau startup-urile care îndeplinesc condițiile se pot înscrie în competiție până la data de 13 martie 2020, folosind formularul de pe site-ul Changeneers. Pasul următor al competiției vă fi preselecția, care va avea loc în perioada 16-30 martie, iar echipele selectate vor fi anunțate pe 31 martie.

Antreprenorii selectați vor intra într-un program de învățare accelerată, ce include 2 zile de Bootcamp, webinarii de suport și 2 review board cu mentori care să le ajute să-și definească modelul de business și să le pregătească pentru etapa finală.

Finala Changeneers de anul acesta va avea loc pe 25 iunie 2020, atunci când startup-urile finaliste își prezintă în fața juriului soluțiile dezvoltate. Competiția include 2 etape de jurizare – pitching și demonstrarea tehnologiei în fața membrilor juriului.

La fel că în edițiile precedente, și anul acesta Changeneers caută acele proiecte și soluții care pot avea un impact real pozitiv asupra comunității. Pe lângă competiție și premiul propriu-zis, Changeneers oferă o adevărată comunitate: tinerii antreprenori își pot testa ideile, sunt mentorați, au acces la webinarii și meet-ups, fiind ghidați și ajutați să găsească cea mai buna variantă să lanseze pe piață produsul tech.

În plus, prin Markerspace, Changeneers ajută antreprenorii să aibă un contact constant cu potențialii clienți și să primească feedback încă de la început, atunci când este extrem de important pentru un business să se adapteze nevoilor potențialilor utilizatori.

„Competiția Changeneers încurajează antreprenorii să se folosească de tehnologiile mobile pentru a contribui la schimbarea în bine a societății. Ajunsă deja la a treia ediție, Changeneers este mai mult decât o competiție, a devenit în timp o comunitate care pune la dispoziția celor din program, cunoștințele și resursele necesare pentru a adresa provocările cu care ne confruntăm astăzi.

Samsung crede foarte mult în această inițiativă, pentru că și misiunea noastră ca brand este aceea de a aduce beneficiile tehnologiei mai aproape… Alte detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top