Este dificil sa vezi un motan negru intr-o incapere intunecoasa. Mai ales daca motanul nu se afla in camera. (Proverb chinezesc)
Este greu sa analizezi o doctrina economica, mai ales cand ea nu exista. Este vorba despre asa-zisul distributism, propus mai intii de catre autorii britanici G.K. Chesterton si H. Belloc, la inceputul secolului trecut, ca si de taranistul Ion Mihalache la noi si reiterat recent intr-o antologie intitulata Economia Libertatii.
Renasterea Romaniei profunde, coordonata de catre John Ch. Medaille si Ovidiu Hurduzeu si editata de Editura Logos, Bucuresti, 2009. Interesant poate fi faptul ca ambele pusee ale acestei doctrine s-au inregistrat in perioade de criza globala, cand dezbaterea de idei despre mersul economiei si al societatii e mai vie decat in mod obisnuit, cautindu-se fagase noi.
Evidentiam si eu intr-un articol faptul ca dintre cele patru sfere ale reproductiei sociale: productie, repartitie, schimb si consum, in ultimii 200 de ani, distributia sau repartitia resurselor a devenit ratusca cea urita, adica aspectul cel mai neglijat.
Am devenit foarte productivisti, foarte consumatoristi, schimbul face legatura dintre cele doua, dar repartitia resurselor si, desigur, a veniturilor, a devenit extrem de egalitara, creandu-se o prapastie intre o elita superbogata si o multime supersaraca, intre ele existand tousi in societatile dezvoltate celebra clasa de mijloc, middle class, care e majoritara, detine venituri medii si da stabilitate respectivelor societati. In tarile emergente aceasta clasa de mijloc, pe care o remarca prima data Alexis de Tocqueville in Descoperirea Americii, lipseste sau e in formare, inegalitatile si deci conflictele fiind aici tot mai dureroase..
Autorii nostri nu ne spun nimic despre aceasta clasa de mijloc, preferand sa ne anunte inca de pe coperta (in spaniola!…) ca sistemul capitalist nu functioneaza, vorbind deja despre o lume post-capitalista si adoptand teoria marxista a luptei de clasa, a mecanismului intrinsec prin care castigurile se concentreaza in tot mai putine maini, iar pierderile se periferizeaza, se socializeaza.
Or, autorii clasici, ca Adam Smith, David Ricardo, John Stuart Mill, J.B. Say si altii, au analizat foarte atent sfera repartitiei, subliniind faptul ca o repartitie corecta echivaleaza practic cu un plus de productie, deci de consum etc.
Este adevarat ca la ei aceasta repartitie era lasata aproape integral in seama pietei libere si este la fel de adevarat ca logica pietei conduce la monopol, capitalurile s-au concentrat si societatea s-a polarizat.
Dar, iarasi un bemol: exista in tarile civilizate legi antitrust si institutii antimonopol insarcinate tocmai cu prezervarea conditiilor concurentei. Spre pilda, acum citiva ani, celebrul Microsoft a fost spart in trei entitati, pentru ca devenise un cvasi-monopol pe piata de software.
Promotorii distributivismului doresc un nou agrarianism, o intoarcere la ferma individuala, ca si la mica intreprindere, la comunitate si la accentul pus pe reatiile intra- si inter-comunitare. Premisa lor este ca „piata libera si capitalismul sunt incompatibile”, deoarece capitalismul ar face tot mai prezenta interventia indezirabila a statului in economie.
Acesti autori constata falimentul neoliberalismului si neoconservatorismului, al mainstream-ului economic si critica in stinga si in dreapta pe toata lumea, considerind ca „sistemul capitalist restringe piata libera ca si socialismul”. Ceea ce propun ei este o intoarcere la mica proprietate, subsidiaritate, solidaritate, ca si o remoralizare a sistemului economic printr-o „economie a persoanei si daruirii”.
Suna foarte frumos, dar nu ni se spune si cum s-ar putea realiza toate acestea. Cum sa redistribui, de pilda, marea proprietate? Ceea ce ni se propune este, cred eu, o forma de cooperatism, care a mai facut valuri la noi tot la inceputul sec. al XX-lea, pe vremea lui Gromoslav Mladenatz, si care functioneaza si astazi foarte bine, mai curand la nivel regional si in anumite domenii, in tarile scandinave, in Elvetia si in mult repetatele exemple din Italia (Emilia Romana) si Tara Bascilor, cu cooperativa Mondragon, in Spania. Majoritatea autorilor fac si trimiteri la enciclici papale, sugerandu-ne o miscare de sorginte catolica, spatiu
in care a luat nastere si crestin-democratia.
As mai completa ultima fraza:
E clar de aici ca orice forma de distributionism, alta decat cea voluntara, este echivalenta cu socialismul. Nu prea e loc de discutie daca privim lucrurile asa. Sau cu tirania cea mai absolutista posibila. Nici una nici alta nu au legatura cu capitalismul si cu piata libera.
Nu trebuie sa confundam lucrurile daca altii le confunda cu gratie.
Nu cred ca merita sa ne obosim sa citim toate frustrarile si tampeniile unora care inteleg prea putin din ce inseamna piata libera si forta ascunsa a acesteia de a asigura o distributie corecta a surplusului in economie.
Sintetizez ce am de spus cu un citat din Frederic Bastiat:
„Este clar pe de altă parte că sistemele care au ca bază această idee că dreptul de proprietate este o instituţie socială, sfârşesc toate în privilegiul cel mai concentrat sau în comunismul cel mai integral, conform bunelor sau relelor intenţii ale legislatorului. Dacă are dorinţe sinistre, se va servi de lege pentru a îmbogăţi pe unii pe cheltuiala tuturor. Dacă ascultă de sentimente filantropice, va dori să egalizeze bunăstarea, şi, pentru acest lucru, se va gândi să stipuleze în favoarea fiecăruia o participare legală şi uniformă la produsele create.”
E clar de aici ca orice forma de distributionism, alta decat cea voluntara, este echivalenta cu socialismul. Nu prea e loc de discutie daca privim lucrurile asa.