Două mănăstiri monument istoric vor fi reabilitate de CJ Ilfov cu bani europeni

manastirea-caldarusani-300x199.jpg

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, şi directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov, Dan Nicula, au semnat pe 20 februarie contracte de finanţare în valoare de aproape 30 de milioane de lei pentru reabilitarea mănăstirilor Căldăruşani şi Sfântul Nicolae-Sitaru (Balamuci), informează CJ Ilfov.

“Am investit în şcoli şi grădiniţe, în drumuri judeţene, în servicii precum apă şi canal (vă reamintesc că am semnat cel mai are contract din ţară pe bani europeni – 311 milioane de euro), pregătim gestionarea integrată a deşeurilor, un parc ştiinţific şi o nouă strategie de dezvoltare a judeţului, până în 2030. Nu uităm nici de rădăcini. E important să ne amintim ce am fost, ca să ştim ce vrem şi ce trebuie să devenim. Conservarea patrimoniului cultural face parte din obiectivele Consiliului Judeţean. Alături de cele două mănăstiri, avem de gând să atragem fonduri europene şi pentru reabilitarea forturilor şi a bateriilor din judeţ, precum Fortul 13 Jilava, dar şi pentru Palatul Ghica, din Căciulaţi”, a precizat Marian Petrache.

Dan Nicula a arătat că, prin aceste două contracte, Ilfov se “apropie sută la sută” de accesarea fondurilor alocate regiunii. “Noi am fost singura regiune din ţară care nu riscă să piardă din banii alocaţi. Cererea de finanţare totală eligibilă este mult mai mare decât fondurile alocate: 225%. Ar mai fi loc de primit bani”, a spus el.

Irinel Scrioşteanu, administratorul public al judeţului Ilfov, a precizat că în exerciţiul financiar anterior au fost accesate 120% din fondurile alocate pentru dotarea serviciilor de intervenţie în caz de urgenţă.

Conform comunicatului, Mănăstirea Căldăruşani este monument istoric şi face parte din patrimoniul cultural naţional.

“Numele mănăstirii provine de la configuraţia locului, care are aspectul unei căldări. În muzeul mănăstirii se află un important tezaur cu obiecte bisericeşti din aur şi din argint. Este una dintre cele mai mari şi mai vechi mănăstiri ortodoxe din Muntenia. Se află la 25 de kilometri de Bucureşti, pe malul lacului Căldăruşani, pe teritoriul comunei Gruiu, în judeţul Ilfov. Ansamblul monahal de la Căldăruşani este compus din: biserica mare, zidită în centru; chiliile, aşezate iniţial pe trei laturi; zidul de răsărit; turnul clopotniţă; biserica din cimitir”, a precizat CJ Ilfov.

Mănăstirea Căldăruşani a fost construită în 1638, iar acum are nevoie de reabilitare şi de consolidare. Printre intervenţiile necesare se numără: desfacerea zonelor tencuite cu mortare neadecvate din ciment; desfacerea tâmplăriei din oţel (inclusiv la turle); înlocuirea tâmplăriei metalice cu o tâmplărie din oţel cu rupere de punte termică şi geam termfonoabsorbant, păstrând forma şi desenul tâmplăriei existente; restaurarea uşilor de acces (desfacere şi recompunere a pieselor componente – recondiţionarea feroneriei etc.), inclusiv a uşii exterioare la altar; reabilitare soclu şi brâu superior din piatră cu forme speciale; înlocuirea instalaţiei vechi de iluminat şi prize.

Încălzirea se va realiza într-un sistem centralizat modern cu panouri radiante de pardoseală şi centrala proprie cu combustibil solid-lemn şi ventilo-convectoare carcasate de pardoseală. Apa caldă menajeră pentru lavoarul din biserica se va prepara semi-instantaneu într-un boiler cu rezistenţă electrică.

Valoarea totală a contractului de finanţare: 21.079.552,64 lei, din care 1.957.336,97 lei contribuţie proprie. Asistenţă financiară nerambursabilă solicitată: 19.417.811,67 lei.

Mănăstirea Sf. Nicolae – Sitaru (Balamuci) este monument istoric şi face parte din patrimoniul cultural naţional. Se află în nord-estul judeţului Ilfov, în comuna Nuci, în pădurea de lângă satul Sitaru, din comuna Grădiştea. Mănăstirea fost construită în 1627, iar acum are nevoie de reabilitare.

Printre intervenţiile necesare se numără: refacerea tencuielilor la soclu cu mortare de asanare; refacerea învelitorii din tablă de cupru; reabilitarea grilajelor ferestrelor din fier forjat; reabilitarea/înlocuirea tâmplăriei din stejar a ferestrelor; dezafectarea şi refacerea instalaţiei interioare de iluminat şi prize şi a instalaţiei de paratrăznet.

Încălzirea se va realiza într-un sistem centralizat modern cu panouri radiante.

Valoarea totală a contractului de finanţare: 8.583.372,70 lei, din care contribuţia proprie reprezintă 911.730,29 lei. Asistenţă financiară nerambursabilă solicitată: 7.671.642,41 lei.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top