Presa economică a avut drept subiect predilect, ani în şir, iresponsabilitatea autorităţilor administraţiei publice cu sarcini de control. Abundenţa situaţiilor de suprapunere a atribuţiilor de verificare, acţiunile de durate interminabile, inspecţiile repetate etc. făceau ca mediul de afaceri să fie supus unei hărţuieli perpetue. Cel mai adesea, se consemna încălcarea prevederilor legale şi se aplicau sancţiuni, se luau măsuri pentru recuperarea pagube produse, dar se uita de rolul de îndrumare a contribuabilului cu privire la modul în care trebuie să procedeze pentru a asigura respectarea normelor în vigoare. Apoi controlul presupune mobilizarea personalului contribuabilului pentru a furniza documentele, datele şi explicaţiile solicitate, situaţie care determină perturbarea activităţii celui controlat. Acest tip de afectare a mersului normal al firmei este mai evident în cazul contribuabililor de dimensiuni mai mici, supuşi unor controale repetate. Dacă ne gîndim doar la inspecţia fiscală, aceasta, potrivit Codului de procedură fiscală (CPF), se exercită (în principiu, de către inspectori ai MFP) asupra oricărei persoane care are obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor şi taxelor. Durata efectuării inspecţiei se poate întinde şi pe 90 de zile. Ba, chiar, în cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, respectiva durată poate să atingă şi 180 zile. Cît priveşte perioada supusă inspecţiei fiscale, există o serie de elemente care poate favoriza un “du-te vino” al lucrătorilor Fiscului în bătătura contribuabililor. De regulă, inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale. La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la momentul finalizării controlului anterior. La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor generate în ultimii 3 ani fiscali pentru care exista obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Numai că CPF permite extinderea verificărilor pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, cînd se apreciază că există indicii privind diminuarea impozitelor şi taxelor sau nu au fost depuse declaraţii fiscale. În legătură cu frecvenţa acţiunilor de verificare, amintim că încă înainte de aderare a fost consacrată regula ca inspecţia fiscală să se efectueze o singură dată pentru fiecare impozit sau taxă şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi pînă la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora. Recenta propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control vizează eliminarea controalelor repetate la intervale scurte de timp asupra aceluiaşi contribuabil. Se are în vedere ca, în absenţa unor situaţii care să impună efectuarea unui control (cereri ale unor organe de stat, suspiciuni întemeiate de producere a unor infracţiuni, cazuri flagrante de încălcare a legii etc.), acelaşi organ de control să nu poată controla acelaşi contribuabil la intervale de timp mai mici de doi ani calendaristici. Pe această cale s-ar putea asigura o cuprindere în activitatea supusă controlului a unui număr mai mare de contribuabili, ceea ce poate determina creşterea eficienţei activităţii de inspecţie. Ceea ce este de remarcat, în mod deosebit, este faptul că dispunerea nejustificată de controale repetate, cu aceeaşi tematică la acelaşi contribuabil, este considerată contravenţie, sancţionabilă cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei. Însă, ceea ce face discutabilă eficacitatea măsurii, în opinia noastră, este atribuirea competenţei constatării contravenţiei şi aplicării sancţiunii în regim pur intern, respectiv şefului celui aflat în abatere.
