Fanariotismul mental – comoara UE, pofticiosii mitici si temutii eurocrati (II)

Aminteam mai deunazi in treacat de modul in care mi-a disparut ca prin farmec corespondenta stiintifica personala a profesorului Silviu Brucan in primavara lui 1990. N-a fost spatiul sa explic ca intregul vraf de scrisori din cele mai indepartate colturi ale lumii imi parvenise de la fostul lider de pe atunci din CPUN, regretatul regizor Virgil Andrei Vatza, un om tanar de o mare calitate morala si care a crezut si el in utopia inscenata de grupul conspirativ FSN. Ele in sine reprezentau o dovada a tentaculelor intinse de mefistofelicul Brucan si aratau clar ca el nu a fost un doar un disident cazut din Cosmos care a nimerit la pupitrul de comenzi ideologice al „emanatilor” de atunci. Cum conferentiase ca si cadru universitar la fosta Academie PCR „Stefan Gheorghiu” (din care provin si multi dintre liderii de partid de astazi – de la Mircea Pascu la Adrian Severin), acesta calatorise colosal si in ultimii ani de viata ai lui Ceausescu. Atunci cand a venit momentul loviturii de palat din decembrie1989, i-a venit foarte usor sa vina deja cu teza ideologica deja pregatita a „pluralismului politic in cadrul Frontului”, pe care a si editat-o oficial la scurt timp.

Abia atunci cand grupul reprezentat simbolic de Ion Iliescu a realizat ca nu poate continua, cel putin fatis, pe linia gorbaciovista ( a compromisului populist, bazat pe docilitatea si incultura politica incredibila a maselor), CPUN a permis aparitia a circa 250 de asa-zise partide politice si aripi. Toate cele cat de cat importante au fost adanc infiltrate de impostori, incompetenti sau profitori verosi pe care i-am observat cu totii, mai apoi, preluand fraiele puterii economice, pas cu pas. Din pacate, primul val de intelectuali si specialisti de varf se si exilasera in Occident dupa mineriada ticluita in iunie 1990. O vreme am fost lasati pur si simplu de izbeliste, iar apoi fostul Presedinte Mitterand a gasit de cuvinta sa scoata regimul Iliescu de sub embargoul politic la care initial Romania fusese condamnata. Calculele politice de tip machievalic triumfa totdeauna pe deasupra nevoilor celor asupra carora se exercita experimente dintre cele mai diabolice. La ora actuala, se afirma deja a doua generatie de trepadusi, mai mult sau mai putin periculosi, dar cu certitudine extrem de cinici, fara niciun fel de Dumnezeu, cum s-ar spune (generatia post-ideologica de profitori, din care unii chiar cu nume sonore, toti proveniti din parinti cu cariere care au gravitat in jurul fostului sistem dictatorial al lui Ceausecu: de la sarmana lady de Damaroaia, Niculescu – Mizil – la noii imbogatiti dupa marea inghesuiala din decembrie – lista lor este in marile partide si ar cuprinde, in fapt, o parte considerabila a actualului parlament). Intr-un fel, deja, dupa ultimele tururi de alegeri, marele histrionism si dezinhibata trivialitate au invins deplin la sate si la orase.

Intr-adevar, originea intregii debandade de astazi se regaseste in utopia cinica de ieri, orchestrata atat de abil din umbra de Roman – Brucan si alti cativa asemenea lor. Intrebarea care se pune imediat, in mod rational, este de ce si-ar fi dorit o parjolire cvasi – totala a fundamentelor institutionale si economice ale Romaniei? N-au realizat ca, in urma unei spolieri sistematice atat de inversunate, se va ajunge totusi la fundul sacului ?!?

Se pare ca nu sau pur si simplu nu le-a pasat atata vreme cat si-au putut deghiza averi pentru zeci de generatii in diversele paradisuri fiscale. La ora, aceasta verbiajul hilar care se manifesta in jurul statutului si functionarii ANI, cerute insistent de UE, este doar un biet praf in ochii celor naivi, care mai spera ca o continuare a devalizarii sa nu mai fie macar de acum inainte posibila. Din pacate, ingeniozitatea la care recurg cei aflati si acum la diverse butoane ale puterii este infinita. De plida, scurgerea capitalului dinspre public spre privat continua sa aiba loc in mod nestingherit prin trucarea generalizata a procedurilor de selectie sau de achizitii publice. La stramtoare, cum suntem acum, nu mai domina decat legea junglei sau scapa cine poate ! Daca pana si grupul sasilor din jurul grupului de influenta al primarului Johannis au ajuns sa apara in asemenea scandaluri publice, este destul de grav in sine.

La ora mezatului Romaniei, nici nu este de mirare ca fiecare incearca sa acumuleze niste rezerve si sa aiba castig de cauza in mijlocul unor competitii cu reguli oricum bruiate din start. Mai bizar mi se pare faptul ca atat Comisia cat si Parlamentul European mai asteapta ca sa se auto-sesizeze in tot mai numeroasele cazuri de incalcare a legislatiei europene de achizitii publice.

Pana acum, politica interna de la Bruxelles a fost aceea de patrulare discreta in jurul butoaielor cu miere intinse ca momeala la indemana grupurilor de interese din scumpa noastra patrie. Sanctiunea OLAF a fost destul de categorica, recent, dar nu pare sa-i fi linistit deloc pe aprigii combatanti pentru adjudecarea fondurilor. Va urma aproape sigur una in cazul asa-zisei frunze folosite ca brand. Aceasta acaparare tip vestul salbatic va fi probabil cantecul de lebada al actualei „clase politice” in deriva. Intr-un final inevitabil, fondurile UE trebuie si vor ajunge sa fie, cel putin temporar, suspendate. Comisia va recomanda daca ele vor mai putea fi gestionate doar intern sau va fi necesara o super- supervizare permanenta externa si impartiala. Poate ca insusi mecanismul de atribuire si gestionare vor ajunge sa fie modificate, in scopul prevenirii unor cazuri de extorcare difuza, ca aceea practicata astazi. Aceasta reformare ar fi una dintre cele mai urgente si mai necesare !

Totusi, institutiile europene nu s-au prea confruntat cu asemenea cazuri de tribalism bazat pe vechile clanuri post-feudale, prezente in acest mod doar in tari foarte sarace dintotdeauna, precum Albania, Georgia sau Armenia. Cine ar putea sa mai fie arbitrul credibil al unui asemenea stat precum Romania, de unde poate fi imprumutat spre a se iesi din degringolada actuala ? Mai mult decat oricand creerea unui Comitet de Sprijin pentru mentinerea Romaniei in UE este vital. Acesta ar merita prezidat de o persoana influenta si cu o cat mai mare suprafata in raporturile cu Bruxelles, cum ar fi, de pilda, fostul Negociator Sef in relatia cu Comisia Europeana, Profesorul de drept Aurel CIOBANU – DORDEA, membru in Board-ul Agentiei pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene sau de fostul Sef al Misiunii Romaniei la OSCE, Ambasadorul Liviu BOTA, ex- Secretarul General Adj. Al ONU ori Profesorul Daniel DAIANU, presedintele Grupului de Economie Aplicata de la Bucuresti. Mai sunt sanse de redresare, dar pana nu este prea tarziu !

Sever Avram

Sever Avram

Sever AVRAM - coordonator general - Platforma de Actiune si Interventie Rapida a Societatii Civile in favoarea stimularii absorbtiei Fondurilor Europene "EU-RO Clearing Funds". A lucrat ca si consilier de afaceri publice pentru Comisia Europeana in Romania si a contribuit la elaborarea capitolului de politici sociale si dezvoltarea resurselor umane din cadrul Planului national de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana. Incepand cu anul 1996,  a activat ca si consultant si/sau trainer in domeniul institutiilor si fondurilor UE, al comunicarii, relatiilor publice si lobby-ului in cadrul a numeroase proiecte europene finantate direct de Comisia Europeana de la Bruxelles,  Departamentul de Stat al SUA, Open Society Institute, precum si de mari finantatori privati internationali sau autohtoni. In urma unui proiect PHARE pe care l-a coordonat, incepand cu anul 2004, se ocupa de organizarea sub egida Platformei CEFTAC (www.ceftac.ro) a “Zilei Europene a Concurentei si Competitivitatii in Romania” si a altor evenimente pentru mediul de afaceri. Din anul 2006, a avut initiative speciale legate de absorbtia fondurilor UE, incepand cu saloanele regionale si scolile de vara de la Constantza si Baile Sovata pana la cele doua editii deja desfasurate  ale Forumului Civic si de Afaceri pentru stimularea absorbtiei fondurilor UE (Bucuresti, in 2007 si 2008). Coordoneaza activitatea de consultanta pe proiecte a CPS (Consortiul Parteneritului Strategic) si a Atelierului Interactiv de Idei, Proiecte si Investitii Inovative (www.StructuralFunds.ro).  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top